Mihai Bendeac se revoltă: „Azi a fost ultima zi în care am mai mâncat carne !”

Vedeta Antenei 1 a decis ca începând de astăzi să nu mai mănânce nimic care să conțină carne, protestând astfel împotriva tuturor celor care ucid orice fel de animal. 

Bendeac a luat această decizie plecând de la un fapt șocant petrecut în aceste zile în România. Actorul a povestit cu lux de amănunte motivele care au stat la baza hotărârii de a deveni vegetarian.

Am un cățel.

Se numeste Happy.

Il iubesc enorm. Am invatat multe de la el.

Astazi, cineva, in Romania, a impuscat un labrador care trecea prin fata curtii lui.

Oamenii s-au revoltat si cer, printr-o petitie, ca cel care a tras cu arma sa fie pedepsit exemplar.

Nu cred ca poti avea aceasta atitudine de revolta atata timp cat nu te revolta ca un purcelus, o vitica sau un pui au fost macelariti ca sa mananci sarmale sau burger.

Din ce puncte de vedere este uciderea unui caine ”mai odioasa” decat uciderea unei vacute?

Programarea noastra mentala da erori. Mari.

In China, cainii sunt serviti cu mujdei.

In India, vaca este un animal sfant.

Avem senzatia ca suntem buricul universului cand, de fapt, ne comportam ca niste imbecili.

De exemplu, existenta armatelor nationale este dovada ca umanitatea a ramas, pe fond, imbecila. In razboaie nu mor niciodata copiii celor care le pornesc.

Mai mult decat atat, defilarile armatelor nationale reprezinta, pe tot globul, motive de mandrie. Nu numai ca suntem imbecili, dar suntem si ridicoli.

Patriotismul este, o repet, un concept criminal.

Revenind la subiect, insa, cu toata opozitia mamei mele care crede ca fara proteina animala o sa ma scurg din picioare, am luat o decizie.

ASTAZI, 6 FEBRUARIE 2016, ESTE ULTIMA ZI IN CARE AM MANCAT CARNE.

Weekend linistit!

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti