Te Cunosc de Undeva

Ne revedem în curând!

Andreea Bălan, amintiri din anul în care dădea Evaluarea Națională: „Mă împărțeam între concerte și învățam în mașină, pe drumuri, până adormeam cu capul între cărți!”

 

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut luni prima probă, cea la Limba și literatura română (probă scrisă) din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Anul trecut, Andreea Bălan, jurata de „Te cunosc de undeva”, a transmis absolvenților un mesaj emoționant. Artista și-a adus aminte cum a trecut ea prin acest examen (Capacitatea, pe atunci!), într-o perioadă când avea un program infernal, din cauza căruia ajunsese să învețe în mașină, între concerte. Așa cum bine ați intuit, cântăreața făcea pe atunci parte din trupa „Andre”.

„Dragilor, vreau să urez MUUUULTA BAFTĂ tuturor celor care susțin astăzi examenul de capacitate sau de evaluare națională! Vă țin pumnii, sper să treceți cu bine peste și să vă bucurați de vară după aia! Și ca să vă fac să râdeți, asta e o poză din vara în care am dat examenul de capacitate. Mă împărțeam între concerte și învățam în mașina, pe drumuri, pana adormeam cu capul între cărți. Dacă eu am putut, sigur reușiți și voi! :))”, a scris Andreea Bălan pe contul de socializare.

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Te cunosc de undeva!, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/te-cunosc-de-undeva/ şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/tecunoscdeundeva/, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/TeCunoscDeUndevaA1

Nu pierde transformările spectaculoase din emisiunea Te cunosc de undeva! Toate ediţiile noului sezon le găsesti pe Antena Play:  https://goo.gl/mJ7LTV. Şi dacă nu eşti in fata televizorului, poţi urmări LIVE emisiunea de pe smartphone, tabletă sau computer. Experimentează şi tu! 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe