Antena Căutare

Enciclopedia Britannica, de maine cu Jurnalul National

Numaratoarea inversa se apropie de final. De maine, cititorii Jurnalului National pot incepe colectionarea unei enciclopedii de exceptie: Britannica. In cele 359 de pagini, primul volum al enciclopediei universale cuprinde articole de la litera A (incepand cu a capella pana la Sf. Augustin)

Consultand paginile primului volum, puteti afla despre afacerea colierului cu diamante (scandal din 1785, de la curtea Regelui Ludovic al XVI-lea, care a condus la discreditarea monarhiei franceze inainte de izbucnirea Revolutiei Franceze).

Daca nu stiti ce este un allosaurus, din enciclopedie aflati ca este un dinozaur carnivor de dimensiuni mari, dintr-un grup similar cu cel al tyrannozaurului, descoperit in forma fosila, in special in roci din Jurasicul tarziu, in America de Nord. Un allosaurus cantarea 1,8 tone si avea o lungime maxima de 10,5 metri. Articole generoase sunt dedicate unor personalitati precum Ampere (fizician francez), Angelico (unul dintre cei mai importanti pictori italieni ai secolului al XV-lea, Arhimede (matematician din Grecia antica), Aristofan (cel mai important reprezentant al comediei antice grecesti), Aristotel (filosof si savant din Grecia Antica), Ataturk (parintele turcilor) sau Sf. Augustin, dar si unor termeni ca animatie, arhitectura sau art deco.

ISTORIC
Britannica Encyclopaedia este cea mai veche enciclopedie generala redactata in limba engleza. Cele trei volume ale primei editii au fost publicate intre 1768 si 1771, la Edinburgh, in Scotia. Editiile ulterioare au crescut in marime si reputatie. Printre cele mai cunoscute editii se numara cea de-a noua (1875-1889), numita si "enciclopedia savantului", si cea de-a unsprezecea (1910-1911), la care au contribuit peste 1.500 de experti de renume mondial, fiind, de asemenea, prima in care explicatiile lungi, traditionale, au fost inlocuite prin articole de dictionar, mai individualizate.

Editia a cincisprezecea (1974-1984) continea 30 de volume si avea o structura noua, alcatuita din trei parti: Macropaedia (17 volume, continand articole lungi, care au de la doua la 310 pagini); Micropaedia (12 volume care contin articole scurte, cu mai putin de 750 de cuvinte); Propaedia (un singur volum, destinat sa infatiseze o imagine de ansamblu a cunoasterii umane). Cititorii sunt sfatuiti sa consulte Propaedia, pentru a intelege contextul unui subiect. Din 1985 pana in prezent, Britannica Encyclopaedia are 32 de volume, iar articolele din Macropaedia si Micropaedia au inceput sa fie combinate.

Traditia acestei enciclopedii de vita nobila a impus ca fiecare editie sa fie dedicata unei personalitati a momentului. Prima editie din 1768 a fost dedicata Monarhiei britanice, iar ultima editie, presedintelui Statelor Unite ale Americii si Majestatii Sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

In ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra Britannica Encyclopaedia, acesta s-a schimbat de mai multe ori, de la Scottish&C, Horace Everett Hooper, Sears Roebuck pana la William Benton. Proprietarul actual al Encyclopaedia Britannica Inc. este Jacqui Safra, un miliardar elvetian si actor. Tot el este detinatorul lui Merriam-Webster.

Sursa: jurnalul.ro

Pierre Boulez, tine un concert la 85 de ani... Gala Teatrului Tanar / Se prelungeste termenul de inscriere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x