Antena Căutare

În Luna de poveste, Happy Channel lansează concursul Copilărie de poveste începând din 1 iunie

De 1 iunie, Happy Channel celebrează poveştile şi le oferă telespectatorilor un prilej de a fi Happy alături de cei mici, invitându-i să fie din nou copii şi să dăruiască un zâmbet celei mai dragi persoane din viaţa lor, în cadrul concursului Copilărie de poveste.

O care deschisă Galerie
De 1 iunie, Happy Channel celebrează poveştile şi le oferă telespectatorilor un prilej de a fi Happy alături de cei mici | Antena 1

Astfel, de Ziua Internaţională a Copilului, Happy Channel lansează campania Luna de poveste şi un concurs prin intermediul căruia telespectatorii sunt invitaţi să se bucure din nou de lumea plină de poveşti şi culoare a copilăriei.

Ce trebuie să știi despre concursul Copilărie de poveste

Tot ceea ce trebuie să facă aceştia este să prindă indiciile din cadrul emisiunii CulTour (difuzată de luni până vineri, de la 17:30, la Happy Channel), precum şi al serialelor difuzate luni-vineri, ora 18:00 ( Păsări Rănite / Moştenirea), respectiv luni-duminică, ora 20:00 (Jurământul / Dragostea pluteşte în aer / 1001 de nopţi) şi să le înscrie pe concurs.tvhappy.ro , răspunzând şi la întrebarea Care este cea mai dragă amintire din copilăria ta sau a copilului tău?.

Citește și: Concurs inedit pentru fanii serialului Adela. Câştigătorul va petrece o zi pe platourile de filmare ale producţiei de la Antena 1

Cel mai creativ răspuns va fi premiat zilnic cu un premiu de poveste – o trotinetă. Concursul se desfăşoară în perioada 1-10 iunie, iar mai multe detalii despre regulament pot fi accesate pe site-ul concursului, concurs.tvhappy.ro.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x