Antena Căutare

Gelu Niţu se alătură proiectului Adela, de la Antena 1

Acţiunea din serialul Adela, difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1 se complică tot mai mult cu fiecare episod şi noi personaje îşi fac apariţia în poveste. Actorul Gelu Niţu se alătură proiectului Adela, unde îl va interpreta pe Gheorghe, un personaj-cheie din trecutul familiei Andronic.

Galerie
Actorul Gelu Niţu se alătură proiectului Adela, unde îl va interpreta pe Gheorghe

Gheorghe este omul din umbra familiei Andronic încă de când au fost puse bazele afacerii de familie ce avea să devină cel mai mare trust media din România. Fost ofiţer de securitate, Gheorghe a ajuns să fie prieten cu cei doi fondatori ai grupului, dar şi cu soţiile şi copiii lor. Tocmai această prietenie avea să îl coste foarte scump. Fiul său, Bebe (Petru Ciobanu), avid după bani şi mereu dispus să accepte tot felul de şmecherii, a avut o prietenie specială cu Martha Andronic, care i-a distrus complet viaţa şi din cauza căreia a ajuns în puşcărie.

Citește și: Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman îți prezintă Adela – Tot ce nu se vede, episodul 11. Hai să-i descoperi pe Adi și Florica

„Am primit cu bucurie vestea că am fost cooptat în cel de-al cincilea proiect ( pentru mine) ce poartă semnătura Ruxandrei Ion. Personajul meu din Adela, serial pe care vă învit cu această ocazie să îl urmăriţi în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, este un bărbat puternic, ce li se dezvăluie treptat telespectatorilor. Fost ofiţer de securitate, Gheorghe este deţinătorul unor importante secrete din viaţa personajelor principale ale poveştii noastre. Aștept cu un firesc interes implicarea personajului meu în povestea Adela, pentru că deocamdată nici eu nu ştiu chiar totul despre el. Cât despre lucrul în această echipă de profesionişti nu pot decât să vă spun că reprezintă o mare bucurie!”, a dezvăluit actorul Gelu Niţu.

Gelu Niţu se alătură proiectului Adela, de la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Cum va evolua povestea lui Gheorghe şi a fiului său şi la ce gesturi va recurge tatăl pentru a-i salva onoarea lui Bebe, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Totodată, imediat după difuzare, pe site-ul a1.ro, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman le dau întâlnire urmăritorilor într-un nou episod al proiectului Adela - Tot ce nu se vede. Cu ajutorul lor, telespectatorii vor avea ocazia să „meargă” pe platourile de filmare, să surprindă atmosfera din culise şi să vadă tot ce se întâmplă în spatele camerelor.

Citește și: Ce s-a întâmplat în serialul Adela, de la Antena 1, episod cu episod

Tot ce nu se vede în serial şi tot ce nu se ştie despre actori, aceştia pot descoperi în seria de episoade online Adela - Tot ce nu se vede, imediat după difuzarea fiecărui episod, pe a1.ro <http://a1.ro> , dar şi în fiecare miercuri, de la 17:30, la CulTour, pe Happy Channel. Cei de acasă au ocazia să descopere cum e să filmezi un astfel de proiect, ce fac actorii în pauze, cum se pregătesc pentru rolurile lor, lucruri mai puţin ştiute despre ei şi multe altele.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x