Antena Căutare

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu se alătură campaniei „Ajut eu!”. „Atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă un har special”

Juraţii, prezentatorii şi deopotrivă concurenţii Te cunosc de undeva! spun din nou <> şi în acest an, în cadrul ambiţiosului proiect Ajut eu! care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu se alătură campaniei „Ajut eu!”, de la Antena 1

Mai mult, în acest an, juraţii şi-au abandonat fotoliile confortabile şi s-au aruncat în spectaculosul joc al transformărilor, pentru un moment special, ce va fi difuzat în cadrul galei-maraton Ajut eu!. Jurizarea va fi una pe măsură, căci va fi făcută de Adriana TRandafir, Romică Ţociu, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. Până atunci, spectacolul transformărilor continuă în această seară, de la 20:00, la Antena 1, în cea mai nouă gala Te cunosc de undeva!”.

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu se alătură campaniei „Ajut eu!” de la Antena 1

“De o viaţă aşteptam să ocupăm fotoliile de juraţi!”, va spune Adriana, mai în glumă, mai în serios, în vreme ce Romică va completa: “Azi-noapte, nu am putut să dorm cu gândul că eu îi voi nota acum pe Temişan, pe Cristi Iacob, de Ozana nici nu mai spun! Dacă avem polite de plătit? Nu vă spun decât atât…vom simţi gustul dulce al răzbunării!”. Cum se vor descurca aceştia în locul juraţilor şi, mai ales, cum se vor lăsa juraţii cuprinşi de magia transformărilor, telespectatorii vor putea urmări duminică, de la 14:00, la Antena 1.

citește și: Gala Ajut eu! se va vedea şi online. Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!

Articolul continuă după reclamă

Adriana şi Romică nu ezită nicio clipă să spună “Ajut eu!”, atunci când au ocazia: “Suntem fericiţi că am fost aleşi să facem parte din acest joc atât de frumos şi atât de duios!”, a spus Romică, iar Adriana a completat: „Ţine de fiecare, fiecare dintre noi ar trebui, dacă avem un pic mai mult, să putem oferi. Nu facem fapte bune ca să le contorizăm neapărat, pur şi simplu, atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă şi un har special, acela de a fi alături de cel care are nevoie, atunci când are nevoie!”, a mai spus actriţa.

citește și: Octavia Geamănu susține campania „Ajut eu” și își hrănește sufletul cu bucuria celor din jur

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00.

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire.

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Prezentatoarea Andreea Țopan se alătură campaniei „Ajut eu”! Cine este persoana care i-a schimbat viața cu un gest simpl... Selly, Cuza de la Noaptea Târziu, Tequila şi Andra Gogan se alătură campaniei „Ajut eu!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Citește și
AjutEu
AjutEu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x