Antena Căutare

America Express, 4 decembrie 2023. Cum arată cazarea în care a înnoptat Anamaria Prodan în Ecuador, alături de echipa Țociu

S-a făcut noapte în Ecuador și toată lumea are cazare asigurată grație eforturilor Irinei Fodor. Nu sunt cele mai bune condiții, dar în zona periculoasă în care se ne aflăm, nimeni nu își permite să perinde străzile pustii, unde pericolele se ascund la fiecare colț. Pentru a putea merge mai departe pe Drumul Soarelui, nu glumim când vine vorba de securitatea și siguranța concurenților la America Express, pe Drumul Soarelui, sezonul 6, în ediția 30 din 4 decembrie 2023.

Echipele au ajuns într-un cartier plin de locuințe „mult spus umile” remarcă aventurieii noștri. Cert este că Ecuadorul ne-a dezvăluit o altă fațetă a lumii. O lume în care oamenii trăiesc de pe o zi pe alta cu mult prea puține lucruri și pe care îi bântuie moarte la fiecare colț întunecat. Pregătită să facă față misiunilor cot la cot cu echipa Romică și Cătălin Țociu, Anamaria Prodan nu a făcut un pas în spate când a fost vorba de misiuni și s-a implicat cât a putut de bine pentru a le fi binecuvântare pe drumul Zeului Soare.

Întreaga cursă America Express este un drum foarte periculos, iar echipele au trecut până acum prin zone măcinate de războiul civil, prin orașe cu cea mai mare rată a infracționalității din lume și au făcut față cu brio unor misiuni care au scos la suprafață luminile și umbrele acestui continent, desprins parcă dintr-un colț uitat. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: America Express, 3 decembrie 2023. Anamaria Prodan, uimită de ce a trebuit să bea. Cine i-a luat pe Iulia Albu și Mike la autostop

Anamaria Prodan, uimită de traiul oamenilor din Ecuador. Cum arată casa în care a fost cazată la America Express. Află ce s-a întâmplat în ediția din 4 decembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Drumul Soarelui este neîndurător, iar pentru echipele care au făcut față până în prezent încă există aspecte care le miră până în adâncul sufletului. La fel de cutremurătoare este realitatea locului și pentru invitată specială din stage-ul șapte, impresara Anamaria Prodan, care a venit să-i însoțească prin munți, văi și plaje sălbatice pe Romică Țociu și Cătălin, fiul său. Și pentru că ne aflăm în cealaltă emisferă, unde zilele sunt toride și nopțile sunt reci - ca fiorii când nu știi cine îți deschide ușa - cazarea le-a fost oferită de către echipă, împreună cu prezentatoarea TV Irina Fodor.

Pe drum, seara deja se instala și luminile se zgârceau să dezvăluie prea mult din misterul cartierului în care tocmai au intrat, iar entuziasmul nu era decât o mască pusă peste cea a oboselii care i-a făcut pe toți să viseze la un duș scurt și un somn lung la o cazare modestă. Concurenții au descoperit locuri unde nu existau nici uși și nici ferestre în toată casa.

„Ana s-a schimbat la față de cinci ori. Nu s-a mai mișcat, s-a așezat pe un fotoliu și a spus <<Eu de aici nu mai plec indiferent ce mi se întâmplă>>", spune Romică Țociu la testimoniale, povestind cum a fost experiența la cazare.

Nici pentru echipa Țociu nu a fost chiar atât de simplu, deși au trecut prin multe asemenea situații: „Într-o cameră era un pat care nu avea nimic pe el, cu o saltea incoloră, dar cu miros. Într-o cameră erau bătute niște scânduri în geam, pesemne, când vine uraganul, să ai de ce să te ții", povestește Romică Țociu.

„Mă duce în copilăria străbunicii", spune Anamaria Prodan, când vede casa. „Eu pot să dorm fabulos pe acel fotoliu", mai adaugă ea. Romică Țociu continuă să-i prezinte casa impresarei: „În bucătărie era un frigider preistoric, cred că înainte de mezozoic", povestește el.

„De pe vremea lui Tutankhamon", completează Anamaria Prodan. „Frigiderul...N-am văzut, n-am visat și nici nu o să mai văd cât trăiesc așa ceva", spune ea. „Deci asta nu era o casă! Ăsta era un loc părăsit, nu ai cum!", adaugă ea uimită de viața oamenilor din Ecuador, care trăiesc la limita subzistenței.

După ce au inspectat locul unde vor înnopta, au plecat spre plajă să se bucure de panorama oceanului Pacific, aici echipa împreună cu Anamaria Prodan au avut un răgaz să se elibereze de energia acumulată peste zi. Anamaria Prodan a devenit „zglobie” remarcă Romică Țociu și, într-un moment de liniște, a scris pe plajă “I love you”, departe de valuri, astfel încât să rămână imprimat mesajul pentru mult timp pe nisipul ecuadorian.

La testimoniale, Anamaria Prodan a împărtășit doar o fărâmă cu noi, păstrând tainic secretul mesajului: „Cui am scris eu I love you!? Nu vă spun! E secret, am scris cuiva! Am scris și copiilor mei și am scris și cuiva care îmi e drag. E un mesaj frumos pe care vreau eu să-l trimit…Fără să știți voi!”, încheie ea.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâneți pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această data. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: America Express, 3 decembrie 2023. Cum a apărut Anamaria Prodan la America Express. Un anumit detaliu i-a frapat pe concurenți

America Express, 4 decembrie 2023. Laura Giurcanu a avut nevoie de ajutorul medicului. Tânăra abia se mai putea ține pe ... America Express, 4 decembrie 2023. Misiunea care a supus echipele la tensiuni inimaginabile. Au ieșit scântei pe Drumul ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x