Antena Căutare

Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat America Express – Drumul aurului. Show-ul, record de audiență cu ediția finală

America Express și-a desemnat câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. America Express și sezoanele anterioare Asia Express sunt disponibile integral pe AntenaPLAY.

Galerie
America Express și-a desemnat aseară câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea. | Antena 1

America Express și-a desemnat câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

”Este incredibil. Este o senzație unică. Îți vine să plângi, să mulțumești, să iei oamenii din jur în brațe. După toată ziua asta și caruselul acesta de emoții, gândul că noi suntem câștigătorii America Express este copleșitor”, a spus Cătălin Bordea. ”N-am muncit pentru ceva atât de mult în viața mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzațională. Nu se compară cu absolut nimic!” a adăugat Nelu Cortea

Citește și: Finala America Express 2023. Ce echipă a câștigat sezonul 5. Cătălin Bordea și Nelu Cortea pleacă acasă cu premiul

Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat America Express – Drumul aurului

Articolul continuă după reclamă

Cei doi au concurat cu echipa Andreea Bălan – Andreea Antonescu în cea mai strânsă întrecere finală din istoria reality show-ului. Perechile au avut bucăți de traseu pe care au luptat umăr la umăr, sporind suspansul finalei. ”Cu un ochi plângem, pentru că am ajuns în finală și
ne-am fi dorit să câștigăm. Iar azi chiar am tras foarte tare. Iar cu un ochi râdem și ne bucurăm sincer pentru Bordea și Cortea. Felicitări băieților!”,
a declarat Andreea Bălan.

Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, alături de acești oameni foarte puternici, pe care i-am susținut din prima secundă. M-am bucurat și pentru faptul că eu și Andreea am ajuns la final poate și mai apropiate și mai unite”, a adăugat Andreea Antonescu.

A fost multă adrenalină în Marea Finală America Express, cursa trepidantă purtându-i pe concurenți prin cele mai diverse misiuni: de la rezolvarea unor ecuații în sistemul de scriere al nevăzătorilor și deschiderea unui seif într-o cameră a misterelor la zborul cu parapanta și întâlnirea cu mai multe cutii pline de surprize neplăcute. Primele lacrimi au venit, însă, înainte de finală: aflați în camera misterelor, cei patru competitori au fost surprinși de apelurile video primite de la cei dragi, care le-au furnizat, cu această ocazie, și un prețios indiciu.

Irina Fodor a așteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreață a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme America Express. Primii ajunși, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

Citește și: Finala America Express 2023. Concurenții au fost puși să bage mâna în cutiile cu monștri. Ce au descoperit înăuntru

Show-ul a înregistrat record de audiență pe toate targeturile cu ediția finală

Finala celui mai spectaculos reality show din România, difuzată de Antena 1 în intervalul 19:57 – 23:41, a fost urmărită în minutul de aur, 21:46, de peste 2 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider detaşat de audienţă pe toate segmentele de public.

Finala America Express a înregistrat record la nivelul ratingului, pe toate segmentele de public şi a încheiat sezonul în poziţia de lider la nivelul întregii pieţe, cu un procent de leadership de 98%. Astfel, America Express a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 11.6 puncte de rating și o cotă de piață de 32.4%. Şi la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 10.3 puncte de rating și 24.7% cotă de piață.

Ierarhia se păstrează şi la nivel naţional, unde finala America Express a ocupat primul loc, cu 9.6 puncte de rating și 22.3% cotă de piață. Totodată, Antena 1 a fost lider de audiență pe interval orar prime time (19:00-23:00), obținând, pe tronsonul publicului comercial, 9.8 puncte de rating și 29% cotă de piață.

Şi la nivelul întregii zile, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, pe toate categoriile pe public, înregistrând, pe segmentul comercial, 3.4 puncte de rating şi 21.4% cota de piaţă. De această dată, ierarhia se păstrează şi pe segmentul urban şi naţional.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 26 martie 2023

Nelu Cortea, prima reacție după ce el și Cătălin Bordea au câștigat America Express. Ce le-a transmis „adversarelor”... Cine e și cum arată Răzvan, fratele Andreei Antonescu. Ipostază adorabilă în care s-au pozat, în seara Finalei America E...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x