Antena Căutare

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, despre cele mai neașteptate situații din America Express: „Am învățat să trăim în camionete!”

Mai sunt doar câteva zile până când America Express – Drumul Aurului, cel mai așteptat reality show din România, începe la Antena 1! Pe 15 ianuarie, de la ora 20:00, telespectatorii vor urmări startul unei curse nebune, pe un traseu de peste 7.000 de kilometri, ce traversează Mexic, Guatemala și Columbia.

Mai sunt doar câteva zile până când America Express – Drumul Aurului, cel mai așteptat reality show din România, începe la Antena 1 | Antena 1

După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care urmează acest itinerar.

Dintre cele 9 echipe de vedete care pornesc pe Drumul Aurului, cea formată din stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla a intrat în competiție cu un aparent avantaj: Joaquin este originar din Mexic. America Express este, însă, competiția care reușește să-i provoace, să-i scoată din zona de confort și să-i ducă dincolo de limitele personale pe toți concurenții. Iar Joaquin recunoaște că întreaga experiență l-a surprins cu totul, chiar dacă inițial a crezut că este cumva pregătit pentru întâlnirea cu Mexicul, țara sa natală.

Citește și: Cum și-au depășit limitele pe Drumul Aurului două echipe de la America Express. Prin ce au trecut Bruja și Pufeh și frații Gavril

”Am descoperit lucruri care nu știam că există. Niște locuri despre care n-am auzit în viața mea! Acum, ca mexican, nu am niciun prieten sau rude care au văzut ce am văzut eu în Mexic!”, a declarat el.

Articolul continuă după reclamă

Autostopul a fost o problemă pentru Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla în aventura America Express

Una dintre experiențele noi, care a dat măsura puterii lor de adaptare, a fost autostopul – un test foarte stresant, care, în cazul lor, a însemnat mai multe camionete decât ar fi preconizat. ”Când te uiți la TV, America Express nu pare un show făcut între două hoteluri. Dar nici nu credeam că va fi între două camionete sau două case care stau să cadă pe noi! Am învățat să trăim, să dormim, să mâncăm, să ne spălăm în camionete! Din trei mașini luate la autostop, două erau camionete”, a povestit Ovidiu Buta.

„America Express ne-a antrenat foarte bine. Eu nu mai credeam că la vârsta mea pot să învăț atâtea lucruri noi. Pentru mine, pe Drumul Aurului, locul favorit a devenit pickup truck-ul. Într-o camionetă sunt singurele momente în care pot să privesc în stânga și-n dreapta și să admir peisajul, în timp ce stau cu picioarele întinse și mă și odihnesc, dacă nu sunt depozitate pe-acolo vreun cauciuc ori bagaje”, l-a completat și Joaquin Bonilla. Cât privește alte situații inedite cu care s-au confruntat, Ovidiu Buta spune că a fost surprins de puterea lui de a convinge niște străini să îi ajute în diverse misiuni. ”Descoperi în tine lucruri pe care nu știai că le ai. Să le relaționezi atât de ușor cu niște străini, să îi convingi să facă lucruri, să le ceri să facă anumite lucruri și ei să te asculte. Asta mie mi se pare cea mai mare descoperire raportată la propria persoană.”

Citește și: Cătălin Bordea și Nelu Cortea, despre experiența din America Express: „Am stat într-o casă bântuită, dar și la un preot exorcist”

Celelalte vedete care pornesc pe Drumul Aurului în competiția pentru mult râvnitul titlu de câștigător al celui mai spectaculos reality show din România sunt Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela.

Întreaga aventură America Express începe la Antena 1 cu premiera maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 șI 18 ianuarie, de la 20:30

Cum și-au depășit limitele pe Drumul Aurului două echipe de la America Express. Prin ce au trecut Bruja și Pufeh și fraț... O nouă miză pusă în joc la America Express: concurenții se întrec în premieră pentru avantajele uriașe ale Jokerilor!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x