Nico şi Andra, noi dezvăluiri din „Asia Express”, sezonul 3. Ce a deranjat-o cel mai mult pe cântăreață. „Am stat 3-4 zile nespălate. Eu am o sensibilitate" - Video
Nico şi fiica ei, Andra, au făcut noi dezvăluiri inedite din „Asia Express”, sezonul 3. Au spus că au stat trei sau patru zile fără să se spele, iar cântăreața a dezvăluit ce a deranjat-o cel mai mult în timpul pe care l-a petrecut în competiție.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 28 Februarie 2020, 23:59 | Actualizat: Sambata, 29 Februarie 2020, 08:24- Serialul "Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN" are premiera pe 9 ianuarie. Sezonul 2 "Iubire cu parfum de lavandă" revine din 10 ianuarie! Rămâi pe Antena 1
- MAREA PREMIERĂ POWER COUPLE, SEZONUL 1! Vezi cele mai noi episoade din 13 ianuarie, de la 20:30, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
„Eu acum văzând emisiunea mi-am dat seama că nu trebuie să fii foarte afectat. Ea nu era. Eu nu m-am putut stăpâni. Nu suport mizeria, nu suport mirosurile. Eu sunt o fire foarte sensibilă. Și ea este, dar ea este mai luptătoare. Se făcuseră trei-patru zile de când noi nu ne spălasem absolut deloc. Am avut șervețele umede la noi. Nu am mâncat deloc aproape trei zile”, a spus Nico, la „Răi da' buni".
În plus, artista a spus că ar fi trebuit să meargă în „Asia Express” cu un alt tip de machiaj în bagaj.
„Ar fi trebuit să mă duc cu ceva rezistent la apă acolo, pentru că machiajul la mine nu ținea absolut deloc în Asia Express. La fiică-mea nu era nevoie, pentru că ea, de regulă, nu se machiază”, a spus Nico,
Pe aceeași temă„Ea dacă ar fi fost cu cineva ca ea, ar fi ajuns până la final. Ar fi putut să câștige. Eu nu sunt în formă ca ea”, a precizat, don nou, cântăreața.
Nico și fiica ei, Andra, au fost prima echipă eliminată din „Asia Express”, sezonul 3.