Diana Dumitrescu, la cârma emisiunii „Mireasa”. Ce surprize va aduce noul reality-show matrimonial: ”Ne dorim să promovăm iubirea!”
Diana Dumitrescu este noua prezentatoare a emisiunii ”Mireasa”, care va începe în curând, la Antena 1, iar acum a venit în platoul emisiunii ”Observator” pentru a dezvălui ce surprize le pregătește telespectatorilor.
Publicat: Luni, 02 Martie 2020, 14:04 | Actualizat: Joi, 19 Martie 2020, 13:52”Sunt foarte bucuroasă să mă aflu aici, m-am alăturat familiei Antenei 1. O să prezent emisiunea ”Mireasa”, care o să înceapă în curând. Va fi un format mai schimbat. Am foarte mari emoții, pentru că este ceva nou pentru mine și nu știu cum va fi. E mult de muncă, se lucrează intens, se construiesc platourile, se filmează promourile.”, a spus ea în direct, la Antena 1.
Întrebată ce fel de atitudine va adopta, ea a mărturisit că va fi exact așa cum îi va cere situația.
”Am cunoscut o parte dintre concurenți și o să fie ceva frumos. Vrem să promovăm iubirea. O să am personalitate multiplă, în funcție de concurenți. Dacă situația o va cere voi fi rea. Pot să fiu și foarte rea, și calmă, și blândă, și înțelegătoare, dar sper să fie frumos.”, a spus ea.