Antena

Mireasa 2022, sezonul 5. Andrei și Yana s-au împăcat. Cum au ajuns la sentimente mai bune

Andrei și Yana s-au certat după ce fata i-a reproșat iubitului ei că nu o înțelege și îi pune etichete greșit. 

Publicat: Vineri, 27 Mai 2022, 15:26 | Actualizat: Vineri, 27 Mai 2022, 15:36
Galerie de imagini
Andrei și Yana s-au împăcat
Antena 1

Situația dintre ei a fost incertă câteva zile, timp în care Andrei a fost pe gânduri. Yana a inițiat o discuție cu băiatul doamnei Mioara și a spus că sentimentele ei nu au dispărut, dar că se simte liniștită.

Andrei și Yana s-au împăcat

Fata i-a spus lui Andrei că nu-și aduceau unul altuia liniștea de care au nevoie. Yana a mai punctat faptul că liniștea i se trage de la faptul că nu îi plăcea că este în centrul atenției.

În timpul discuției, doamna Eleonora i-a anunțat că au primit un pachet de la susținători. Cei doi s-au bucurat de cadourile și mesajele primite, dar fata mai avea nevoie de ceva.

În timp ce se aflau la masă și mâncau, Yana a cerut un șervețel, iar Andrei a sărutat-o ca să fie el șervețelul ei. Fata s-a opus inițial, dar apoi a revenit la sentimente mai bune. În timp ce Leo și Anda își aniversau 1 lună de relație, Yana și Andrei s-au retras în intimitatea dormitorului lui Andrei.

Andrei i-a spus Yanei că i-ar plăcea să nu fie un alt partener în viața ei și că își dorește mai mult de la ea. Fata a mai spus că ea crede în relația lor în proporție de 70%.

Yana și Andrei, discuții despre situația financiară

Yana și Andrei au avut o discuție despre situația financiară. În timp ce Andrei este mai focusat pe familie, Yana a spus că ea preferă un stil de viață mai colorat.

Andrei a fost sincer cu Yana încă de la începutul relației și i-a spus că nu are suficient de mulți bani ca să-i ofere viața pe care ea a trăit-o înainte de intrarea în casa Mireasa. Yana pe de altă parte a spus că ea nu este materialistă și că nu este deloc înțeleasă în relația cu Andrei.

De aici și până la ton ridicat nu a mai fost decât un pas. După ce au fost difuzate imagini cu cearta lor și cu stilul de viață al Yanei de dinainte, Andrei a spus că el poate face cel mult un credit pentru o casă nu pentru opulență. Yana a declarat în emisia live că ea nu mai vrea stilul de viață de dinainte și că este dispusă să muncească împreună ca să se realizeze.

Cea mai supărată după difuzarea imaginilor a fost doamna Mioara. Aceasta a spus că nu o place deloc pe Yana și că este frumoasă viața fetei, dar că ai nevoie de bani mulți ca să ai parte de așa ceva.

Recomandari A1

După ce Andrei a întrebat-o pe Sabrina la piscină dacă mănâncă pizza, iar Yana a fost geloasă, imaginile s-au difuzat ieri în emisia live. Yana s-a supărat foarte rău și l-a rugat pe Andrei să nu mai vorbească cu ea. Mai apoi, doamna Mioara a spus că a avut niște bănuieli și acum i s-au confirmat.

Yana mai apoi și-a luat spațiu față de Andrei și a spus că are nevoie de timp. Fata i-a explicat iubitului ei că nu vrea gelozie în relația ei, iar după ce au mers la Mireasa Capriciile Iubirii, Yana a decis să pună punct relației lor.

Yana a mai spus că dacă se vor întâlni peste 15 ani pe stradă cu siguranță nu se vor mai saluta.

Yana și Andrei s-au despărțit.

Whatsapp LinkedIn
yana mireasa andrei mioara cuplu mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Descoperă acțiunea, suspansul și drama din serialul Hidden Assets. Sezoanele 1 & 2 sunt disponibile în AntenaPLAY!
Stirile zilei O americancă a decis să vină la noi în țară, după ce a văzut un film: "M-a făcut să-mi doresc enorm să vizitez România"
Citește și
Yana, fosta concurentă de la Mireasa, a fost la castingul pentru ispite feminine de la Insula Iubirii...
Mireasa, sezon 5. Imaginile cu Yana care i-au făcut pe susținători să creadă că este însărcinată....
Cât de schimbată este acum Yana de la Mireasa. Cum arată fosta iubită a lui Andrei și ce a postat pe...
Ce mai face Yana de la Mireasa și cum mai arată în prezent. Ce imagine a publicat cu ea, la cererea fanilor
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Exercițiile care pot ajuta femeile să prevină declinul cognitiv. Ce trebuie să facă în fiecare zi useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Care sunt cele mai rare culori din lume. Unul dintre pigmenți era mai scump decât aurul UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste