Antena

Apele Române, proiecte ce vizează lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, în valoare de peste 400 milioane de euro, propuse spre finanţare prin Axa 5

Administraţia NAţională ”Apele Române” are în promovare la Ministerul Fondurilor Europene un număr total de 16 proiecte ce vizează lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, care includ şi soluţii verzi, pentru protecţia şi reabilitarea ecosistemelor naturale sau refacerea biodiversităţii în valoare de 426 de milioane de euro.

Publicat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 11:07 | Actualizat: Miercuri, 01 Iulie 2020, 11:22
Administraţia NAţională ”Apele Române” are în promovare la Ministerul Fondurilor Europene un număr total de 16 proiecte ce vizează lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, care includ şi soluţii verzi, pentru protecţia şi reabilitarea ecosistemelor naturale sau refacerea biodiversităţii în valoare de 426 de milioane de euro.

Potrivit statisticilor realizate până în prezent de către specialiştii Administraţiei Naţionale „Apele Române”, peste 60% din inundaţiile care se produc, în prezent, în România, sunt provocate de scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi pâraie. „Este vorba despre inundaţii de tip flash-flood (inundaţii abundente care se înregistrează într-un timp foarte scurt, pe un areal restrâns) şi care au o frecvenţă tot mai mare în ultimii ani, inclusiv pe cursurile mari de apă”, a declarat ERVIN MOLNAR, director general al A.N. „Apele Române”.

”Având în vedere evenimentele hidrologice petrecute în ultimele săptămâni, Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a iniţiat, în premieră, o întâlnire dintre reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene şi cei ai ONG-urilor, respectiv cei ai World Wide Fund for Nature (WWF România). În urma inundaţiilor petrecute în bazinul hidrografic Jiu, specialiştii Apelor Române au propus, în cadrul întâlnirii, măsuri suplimentare de apărare a populaţiei riverane care trăieşte de-a lungul Jiului de Vest, pe tronsonul cuprins între localităţile Câmpul lui Neag şi confluenţa râului Jiul de Vest cu râul Jiul de Est. Mai exact, este vorba despre apărarea localităţilor: Valea de Brazi, Uricani, Lupeni, Jiu-Paroseni, Vulcan, Iscroni”, a transmis, miercuri, ANAR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, în urma discuţiilor dintre ANAR şi WWF, specialiştii Apelor Române vor completa măsurile structurale, de consolidare a apărărilor de mal pentru zonele locuite, cu măsuri de renaturare şi de reactivare a unui braţ vechi al Jiului din cadrul proiectului intitulat „Amenajarea complexă a râurilor Jiul de Vest şi Jiul de Est în vederea apărării împotriva inundaţiilor a localităţilor riverane - obiectul I: Punerea în siguranţă a barajului Valea de Peşti, judeţul Hunedoara”, proiect care este propus spre finanţare europeană prin AXA 5- POIM.

Specialiştii Apelor Române au prezentat reprezentanţilor WWF şi celor ministeriali şi alte proiecte de anvergură, cum ar fi „Creşterea capacităţii de atenuare a Acumulării Călineşti şi de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu Republica Ungară, judeţul Satu Mare” de la nivelul bazinului hdirografic Someş-Tisa. Acest proiect presupune, pe de o parte punerea în siguranţă a barajului, iar, pe de altă parte, îşi propune măsuri prietenoase cu mediul, cum ar fi îndepărtarea digurilor de mal, prin aplicarea principiului european „mai mult spaţiu pentru râuri”, în care râurile trebuie lăsate să curgă neîncorsetate. Un alt exemplu, respectiv proiectul „Reconectarea şi restaurarea luncii inundabile, remeandrarea cursului de apă Jijia”, de la nivelul bazinului hidrografic Prut-Bârlad, este un proiect care integrează măsuri 100% prietenoase cu mediul.

Măsurile incluse în cadrul portofoliului de proiecte propuse spre finanţare vizează înainte de toate reducerea riscului la inundaţii şi protecţia populaţiei, astfel încât oamenii să ajungă la un nivel acceptabil al riscului la inundaţii, având în vedere că „nu există risc zero la inundaţii”, a mai declarat Ervin Molnar.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
apele romane proiecte lucrari de protectie inundatii 400 de milioane euro
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum premiera Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Filmul cumplitului accident de pe Drumul Morţii E85: Teodora, Constantin şi Sofia au petrecut ultimul Crăciun acasă. Veniseră din Germania special pentru asta
Videoclipul zilei
Citește și
Marea Neagră ar putea fi intabulată
Angajaţii de la Apele Române au început curăţarea Defileului Jiului, care ajunsese să fie asfixiat de...
Angajaţii de la Apele Române au început curăţarea Defileului Jiului, care ajunsese să fie asfixiat de...
O plajă din Mangalia a fost închisă după ce curenţii au adus la mal reziduuri petroliere....
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii au parte de succes pe 26 decembrie 2024. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Cansu Dere reapare în mediul online mai spectaculoasă ca oricând. A pășit pe covorul roșu alături de Ibrahim... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
Când s-a născut cu adevărat Iisus Hristos? Savanții dezvăluie data, care nu a fost 25 decembrie VIDEO Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Care este relația dintre Marina Dina și tatăl copiilor ei! Vedeta speră să petreacă timp cu cei mici de... Spynews.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă BZI
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ce condimente se pun în vinul fiert. Sfaturi pentru o aromă desăvârșită HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce răcești mai des iarna. Motivul la care puțini se gândesc useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2024. Peștii se gândesc la familia lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Curăță casa de energii negative, la final de an: Ritualul secret al preoteselor, în 5 pași, cu dafin și sare,... Jurnalul
Cum să implementezi eficient tichetul cultural în pachetul de beneficii pentru angajați Kudika
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate Playtech
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri Redactia.ro
Analist, despre noul Guvern: "Oamenii ăştia nu au înţeles că au primit o palmă la alegeri, iar acum au dat foc... Observator
Cum îți afectează emoțiile sănătatea. Ce efecte are starea ta mintală asupra organismului MediCOOL
Cum să aranjezi un charcuterie board astfel încât să îți impresionezi toți musafirii HelloTaste
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a... ProSport
Câte sarmale trebuie să mâncăm la o masă, de fapt. Care e porția corectă, potrivit nutriționistului Mihaela... Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Cum să gestionezi vizitele și reuniunile de familie fără stres DeParinti
Kate Cassidy și-a făcut un tatuaj cu aripi de înger în amintirea lui Liam Payne. Fostul membru al trupei One... ZUTV
Salariile medii din Europa. Ce loc ocupă România în top UseIT
Ciocolată caldă în stil italian. Cea mai cremoasă variantă Hello Taste