Ministrul Mediului: Interzicerea tăierilor legale din păduri pe durata stării de urgenţă nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie
Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, afirmă că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgenţă, propusă de deputatul independent Marius Bodea, nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie şi, mai mult, pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne, iar peste 100.000 de oameni vor intra în şomaj tehnic sau vor fi concediaţi.
Publicat: Marti, 07 Aprilie 2020, 11:30 | Actualizat: Marti, 07 Aprilie 2020, 13:42Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, a avut consultări cu specialiştii din cadrul ministerului, precum şi cu mai mulţi operatori economici, organizaţii şi asociaţii, pentru a se analiza varianta stopării tăierilor legale din păduri, pe durata stării de urgenţă, solicitată de o parte din societatea civilă.
„Înteleg emoţia şi temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanţă militară emisă, prezenţa gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, spune Alexe, într-un comunicat.
După analizarea aprofundată a situaţiei, s-a constatat că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgenţă nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie, arată comunicatul.
„Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulţime de consecinţe negative pe care ţara şi noi cetăţenii nu ni le permitem acum”, subliniază ministrul.
Astfel, pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne.
"Mai mult, peste 100.000 de oameni vor intra în şomaj tehnic sau vor fi concediaţi. O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenţi de sectorul silvic, ar fi sever afectaţi financiar şi social prin aceasta măsură. Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajaţi, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare şi 7.000 de firme de prelucrare şi din industria mobilei", se mai arată în comunicat.
Aceste consecinţe ar adânci criza cu care se confruntă România acum, potrivit Ministerului Mediului.
"Pe plan economic, România ar avea mult de suferit, având în vedere faptul că sectorul forestier şi al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB. Stoparea tăierilor legale ar avea consecinţe negative şi pentru mediu. Cele aproximativ două milioane de metri cubi de lemn proveniţi din doborâturi de vânt ar ajunge să infesteze pădurea sănătoasă, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ţări din Europa, iar consecinţele au fost extrem de grave", informează ministerul.
52% dintre pădurile României sunt proprietate privată.
"Ar însemna să se dea o interdicţie asupra fructificării proprietăţii private", se mai arată în comunicat.
Falimentul administratorilor de păduri, adică al celor care asigură acum paza, îngrijirea şi regenerarea pădurilor private, ar însemna o deteriorare a pădurilor şi imposibilitatea de a mai preveni tăierile ilegale.
„Nu este bine şi nici constituţional să luăm această măsură extremă. Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil, atât pentru valorificare, cât şi pentru regenerare, pentru a proteja mediul şi a combate schimbările climatice. Vom sta permanent în teren pentru că stoparea tăierilor ilegale rămâne cel mai important obiectiv asumat în acest mandat”, a mai spus ministrul Costel Alexe.
Deputatul independent Marius Bodea a anunţat că a depus luni un proiect de lege în Parlament privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă, invocând faptul că "jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“.
Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că a iniţiat acest proiect după ce săptămâna trecută a fost înregistrat "un nivel record de exploatare a pădurilor“.
"Oficial, săptămâna trecută au fost efectuate aproape 80.000 de transporturi. Din Inventarul Forestier Naţional, se ştie că pe lângă fiecare arbore tăiat legal, un altul este tăiat ilegal în acelaşi timp. Am depus azi (luni – n.r.) la Parlament un proiect de lege privind interzicerea oricăror tăieri pe perioada stării de urgenţă. Forţele de ordine nu pot lupta şi cu pandemia, şi cu mafia lemnului. Jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“, afirmă deputatul Marius Bodea.
În cadrul expunerii de motive, iniţiatorul proiectului aminteşte că România nu a putut stopa tăierile ilegale de păduri în ultimii ani şi că acestea au atins cote alarmante în ultima perioadă.
Sursa : news.ro