Antena

„Mi-ar fi putut lăsa copiii fără tată!”. Avea cancer, dar doctorul l-a trimis liniștit acasă. „A explicat de ce a ratat diagnosticul. Este inadmisibil”

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a fost șocat să afle că are cancer de colon, după mai multe vizite la medic, de la care nu a aflat diagnosticul corect. Doctorul lui i-au spus, eronat, că ar fi avut ulcer sau colică.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 14 August 2020, 14:06 | Actualizat: Vineri, 14 August 2020, 14:08
A fost la doctor cu dureri de stomac puternice, dar a fost trimis acasă. După câteva ziile, adevărul l-a izbit în față!

La insistențele soției lui, bărbatul, Mark Newberry, să meargă la urgență, după ce el a început să aibă dureri cumplite. Astfel, bărbatul a primit vestea șocantă că suferă de cancer de colon în stadiul patru și că trebuie să fie operat de urgență.

Bărbatul, Mark Newberry, a primit o explicație incredibilă de la medicul care a ratat să îi pună diagnosticul corect din prima. Acesta i-a spus că eroarea a avut loc pentru că el avea atunci „doar 38 de ani”, cu toate că pacientul a avut un bunic care a murit din cauza aceleiași boli.

Acum, Mark, tată a doi copii, are 41 de ani. A supraviețuit după opt runde de chimioterapie, într-o perioadă de șase luni, din cauza cărora s-a luptat cu efecte adverse precum sensibilitate la rece și înțepături în mâini.

„Inițial, am avut mișcări intestinale stranii, dar nu le-am băgat în seamă. Apoi, în săptămâna de dinainte de a primi diagnosticul, am avut dureri de stomac puternice. Nu mai puteam să rețin alimente în stomac și mă simțeam epuizat.

Mi-am întrebat medicul de ce nu s-a gândit la acest diagnostic și mi-a spus că motivul a fost vârsta mea de doar 38 de ani”, a spus el.

„Tati a murit cu trei ani înainte ca mami să ne nască!”. O femeie a îndeplinit cel mai mare vis al soțului ei răpus de cancer. „I-am promis. Ne-am iubit enorm!” – Foto

„Este inadmisibil faptul că medicii continuă să exlcudă acest siagnostic pentru pacienți care vin cu simptome clare, spunându-le că sunt prea tineri ca să aibă cancer la colon. Dacă este detectat devreme, acest tip de cancer se poate trata”, a spus Genevieve Edwards, directorul executiv al unei organizații pentru cancer la colon din Regatul Unit.

„Am 27 de ani și mor de cancer. Îmi mai doresc un singur lucru, pentru cei doi copii ai mei”. Ce plan emoționant și-a făcut o mamă tânără, înainte de moarte!

Între simptomele cancerului de colon se numără tulburările de tranzit – cum ar diareea, constipația, ce durează mai mult de câteva zile; sânge în scaun și sângerarea rectală, senzația de balonare, crampele sau durerile abdominale, senzația de oboseală ca urmare a anemiei și scăderea semnificativă în greutate, neintenționată.

Whatsapp LinkedIn
mark newberry cancer cancer de colon cancer colorectal regatul unit anglia marea britanie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cel mai subțire smartphone pliabil ajunge pe piață în februarie. Ce dimensiune impresionantă are useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt cei mai afectați UseIT
Kugel de cartofi. Rețetă tradițională evreiască Hello Taste