Antena

A apărut un nou simptom „rușinos” al infecției COVID-19. Ce a pățit un bărbat, în spital: „Nu am mai văzut așa ceva până acum”

I-a fost rușine să spună ce pățise. După patru ore de agonie, și-a luat inima în dinți și cerut ajutor. Când au văzut ce pățise, medicii au fost convinși că mințea: „Este primul caz de acest fel pe care l-am întâlnit până acum”

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 02 Iulie 2020, 13:39 | Actualizat: Joi, 02 Iulie 2020, 16:29
A apărut un nou simptom „rușinos” al infecției COVID-19. Ce a pățit un bărbat, în spital: „Nu am mai văzut așa ceva până acum”
Profimedia

Un francez, de 62 de ani, infectat cu noul coronavirus, a simțit că intră în pământ de rușine, în momentul în care a apelat la ajutorul medicilor, pentru o problemă nepotrivită unui om de vârsta lui.

Cazul a fost prezentat în publicația „The American Journal of Emergency Medicine”. Myriam Lamamri, medic ATI, a precizat că bărbatul este primul pacient înregistrat cu aces nou simptom al COVID-19.

Medicii au atras atenția asupra unei complicații apărute în cazul infecției cu noul coronavirus, priapismul (n.r. - erecţie prelungită, pe durata mai multor ore, ce poate fi dureroasă).

Pacientul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, primea tratament pentru COVID-19, în spital, în momentul în care a apărut simptomul „rușinos”. După patru ore de agonie, medicii au reușit să dreneze sângele din zona afectată.

Potrivit specialiștilor, în acest caz, priapismul a fost cauzat de cheaguri de sânge, cauzate de infecția cu nou coronavirus.

„Numărul pacienților din secțiile de ATI, diagnosticați cu COViD-19 și care dezvoltă cheaguri de sânge crește alarmant. Pot fi fatale”, a explicat Jeffrey Lawrence, medic hematolog.

Whatsapp LinkedIn
simptom coronavirus covid 19 simptom nou
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Videoclipul zilei
Citește și
Cele cinci boli grave pe care le poate semnala o gură uscată. La ce să fii atent dacă senzația de...
Simptomul ”tăcut” al depresiei pe care l-ai putea observa în timp ce gătești. E legat și de boala...
Simptomul pe care îl poți auzi, dacă te-ai infectat cu Omicron. Ce se întâmplă dacă ai această...
Vulpița și Viorel, mărturii din perioada când au fost infectați cu COVID-19: "Nu am avut niciun simptom"
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cel mai subțire smartphone pliabil ajunge pe piață în februarie. Ce dimensiune impresionantă are useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt cei mai afectați UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste