Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu 92 de morţi şi 3.677 de contaminări, la 1.434 de decese şi 95.391 de cazuri - în scădere a patra zi consecutiv
Germania a înregistrat o a patra scădere consecutivă a numărului noilor contaminări cu noul coronavirus într-o zi, a anunţat luni Institutul Robert Koch de boli infecţioase, însărcinat cu lupta împotriva epidemiei covid-19, relatează Reuters.
Publicat: Luni, 06 Aprilie 2020, 11:07 | Actualizat: Luni, 06 Aprilie 2020, 11:37În total, Germania înregistrează 95.391 de contaminări cu noul coronavirus - cu 3.677 mai multe decât bilanţul precedent.
Autorităţile sanitare germane au anunţat duminică 5.936 de contaminări.
Potrivit Institutului Robert Koch, covid-19 a ucis 92 de persoane de duminică şi până luni. Bilanţul total al morţilor a crescut la 1.434.
Sursa : news.ro