Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO/ Întrunirea se va desfăşura în regim de videoconferinţă
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu participă, joi, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care se va desfăşura în regim de videoconferinţă.
Publicat: Joi, 02 Aprilie 2020, 06:00 | Actualizat: Joi, 02 Aprilie 2020, 10:26
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, având în vedere situaţia la nivel internaţional, cu prilejul reuniunii ministeriale va avea loc o discuţie cu privire la gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv a implicaţiilor asupra activităţilor NATO.
Agenda reuniunii va include, de asemenea, discuţii privind ameninţările provenind din vecinătatea sudică, procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, precum şi evoluţiile de securitate în spaţiul euro-atlantic.
”Reuniunea va avea o semnificaţie politică specială şi din perspectiva faptului că va fi prima la care Republica Macedonia de Nord va participa formal ca stat aliat, numărul statelor membre NATO ajungând astfel la 30”, a transmis MAE.
Sursa : news.ro