Imagini dramatice pe o șosea din Bulgaria. Cel puțin șase oameni au murit. Un TIR a intrat pe contrasens și a spulberat patru mașini
Accident cumplit în Bulgaria. Un tir care circula dinspre Sofia spre Burgas a intrat pe contrasens şi a lovit patru autoturisme care circulau regulamentar, apoi a luat foc. Imaginile de la locul accidentului sunt dramatice.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 12 Iulie 2020, 21:06 | Actualizat: Duminica, 12 Iulie 2020, 21:07Potrivit presei, cel puţin șase oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi, dar informaţiile nu au fost confirmate de poliţie deocamdată. Pentru moment, circulaţia e blocată pe ambele sensuri iar coada de maşini se întinde pe 10 kilometri.
Accidentul s-a produs la kilometrul 160 al Autostrăzii Trakia pe sensul către capitala Sofia, spun autoritățile. Un TIR care mergea pe celălalt sens, către Burgas, a rupt parapetul și a izbit mai multe mașini de pe contrasens. În urma impactului, autotrenul s-a răsturnat și a luat foc.
Autorităţile au fost alertate de carambol în jurul orei 17.00. Două autospeciale de pompieri au intervenit la locul accidentului în lanţ. Conform anchetatorilor TIR-ul era înmatriculat în Turcia.