Iepurele cu dungi ca de zebră care a uimit lumea științei. Noua specie descoperită de cercetători
Cercetătorii au surprins în poze un specimen dintr-o rasă rară de iepure, numit iepurele dungat de Sumatra.
Publicat: Miercuri, 11 August 2021, 09:40 | Actualizat: Miercuri, 11 August 2021, 11:20Atunci când ne gândim la iepurași, cu toții ne imaginăm niște animale pufoase și drăgălașe cu care orice copil și-ar dori să se joace. Cea mai nouă specie de iepure descoperită de cercetători nu se încadrează în tiparele pe care le știm.
Cercetătorii au descoperit o specie rară de iepure, iepurele dungat de Sumatra. Acesta este văzut foarte rar de vreme ce există foarte puține exemplare. În câteva muzee din Olanda există expuse niște astfel de specimene rare care au fost capturate la începutul secolului 20.
Un singur cercetător a avut ocazia să vadă un iepure dungat de Sumatra în libertate, în pădure, în timp ce câteva exemplare au fost fotografiate cu ajutorul camerelor de supraveghere montate în păduri. Această specie a fost considerate de oamenii de știință una dintre cele mai rare specii de iepure din lume.
Cum au găsit cercetătorii specimenul de iepure dungat de Sumatra
După ce specialiștii de la Fauna și Flora Internațională (FFI) și autoritățile responsabile de Parcul Național Kerinci Seblat au descoperit o poză pe Facebook cu un astfel de iepure, s-au asigurat că iau legătura cu persoana care l-a capturat. Astfel, ei au reușit să salveze specimenul rar care a fost ținut în custodia cercetătorilor până când a fost din nou eliberat.
Pe aceeași temăTamen Sitorus, directorul Parcului Național Kerinci Seblat, a declarat: “Kerinci Seblat este cunoscut la nivel Mondial pentru biodiversitatea sa. Animalele mari precum tigrii, elefanții și bucarele cu cască ajung să impresioneze cu adevărat.
Oamenii uită adesea că acest parc de asemenea protejează specii rare precum iepurele dungat de Sumatra și habitatul său. Avem cele mai mari păduri de mlaștină din Asia și niște păduri de mușchi și licheni încântătoare”.
Deborah Martyr, care lucrează pentru FFI, este una dintre puținele persoane care a avut ocazia să vadă în realitate un iepure dungat de Sumatra în habitatul său natural. Potrivit Phys, cercetătoarea a declarat:
“Se cunosc foarte puține lucruri despre acest animal, se știe că îi plac dealurile cu mușchi și pădurile submontane. Singurele exemplare din această specie datează din perioada colonială din Olanda și se află acum în Olanda, nu în Indonezia”.
Ce s-a întâmplat cu iepurele care fusese capturat de un fermier
Se pare că iepurele din fotografia postată pe Facebook a fost capturat de un fermier local care l-a găsit la marginea parcului national, lângă un râu care ieșise di matcă. Iepurele era rănit la o lăbuță, probabil în urma inundației, dar după ce s-a vindecat a fost eliberat din nou în sălbăticie.
Fotografia rară cu iepurele dungat de Sumatra a fost inclusă într-o publicație locală în care apăreau mai multe fotografii surprinse cu camera nocturnă din pădure. Imaginea din 1997 a fost prima fotografie făcută acestui specimen rar.