O casă din România a devenit atracție turistică. Cum a fost împodobită și cât a costat | VIDEO
O familie din județul Alba i-a uimit pe vizitatori, devenind astfel o atracție turistică. Iată cum a fost împodobită locuința și cât a costat!
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 23 Decembrie 2022, 17:49 | Actualizat: Vineri, 23 Decembrie 2022, 17:51În comuna Sântimbru, județul Alba, toți cei care ajung acolo au parte de o adevărată surpriză. Doar una dintre case strălucește la propriu datorită unei multitudini de beculețe.
Pe aceeași temăO casă din România a devenit atracție turistică. Cum a fost împodobită și cât a costat
Familia nu s-a oprit aici. Casa a fost împodobită cu mii de beculețe, zeci de metri de ghirlandă și numeroase ornamente de Crăciun, scrie Adevărul.
Astfel, locuința lor a devenit un adevărat obiectiv turistic, dar asta se întâmplă în fiecare an. Curtea a devenit neîncăpătoare de atâtea luminițe și de atât de mult spirit al Crăciunului.
Totul pare desprins ca din poveste, iar asta pentru că proprietarii locuinței au știut să decoreze curtea, dar și casa, cum au știut ei mai bine, și anume au pus oameni de zăpadă, reni, spiriduși.
Pomii din curte au fost împodobiți, iar din peisaj nu avea cum să lipsească Moș Crăciun, care sunt oricum mai mulți, așa cum a ales familia din Alba.
„Chiar un loc de vis!!! În fiecare an poposeam, în drum spre Blaj, câteva minute, să admir acest peisaj de excepție! Felicitări! Mulțumim pentru aceste minunății care ne încântă an de an privirea, ne încarcă în atmosfera de basm a iernii și ne învăluie de magie!”, a transmis un localnic, mai notează sursa citată anterior.
„Totul este frumos, felicitări pentru implicare! Noi suntem schimbarea! Prezentarea originală garantat!”, a precizat altcineva.
„Felicitări și pentru acest an proprietarilor acestui loc de vis!”, a afirmat un alt martor.
Proprietarul locuinței Marius Pop a declarat pentru Digi24 că de cinci ani au tradiția de a împodobi casa și curtea ca în povești. În fiecare an, cumpără noi ornamente pentru a păstra imaginea celei mai frumoase locuințe din județul Alba, de sărbători.
„Eu am locuit timp de un an de zile in Statele Unite și văzând entuziasmul și bucuria cu care americanii își decorează casele în prag de sărbătoare a Crăciunului, am zis că de ce să nu facem și noi măcar 50% din decorațiunile pe care ei le utilizează.
Pe aceeași temăFăcând o statistică foarte fugitivă, aș spune că undeva la 3-4.000 lei ar fi costurile în ceea ce privește diferența față de achizițiile de anul trecut.
Din fericire, în acest an nu ne mai punem problema costurilor la energie din cauza luminițelor de Crăciun, pentru ca avem panouri fotovoltaice montate de curând”, a mai precizat el pentru Digi24.