Solstițiul de vară sau cea mai lungă zi din an, pe 21 iunie. Ce nu este bine să faci, chiar din dimineața zilei
În 2020, solstițiul de vara are loc pe 21 iunie. Cea mai lungă zi din an va avea 15 ore şi 32 de minute, în timp ce noaptea cea mai scurtă din an are 8 ore şi 28 de minute. Această zi vine cu o serie de superstiții privind influența care ar putea-o avea asupra destinului. Ce nu este bine să faci, încă de dimineață, pe 21 iunie?
Publicat: Sambata, 20 Iunie 2020, 21:35 | Actualizat: Sambata, 20 Iunie 2020, 21:43Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, în 2020, solstiţiul de vară se va produce pe 21 iunie la ora 00.44. În anii ce vor urma, acest fenomen astronomic va avea loc astfel:
- În 2021, 21 iunie, 06:32
- În 2022, 21 iunie, 12:14
- În 2023, 21 iunie, 17:58
- În 2024, 20 iunie, 23:51
- În 2025, 21 iunie, 05:42
- În 2026, 21 iunie, 11:24
- În 2027, 21 iunie, 17:11
- În 2028, 20 iunie, 23:02
Legende și superstiții de solstițiul de vară 2020
Solstițiul de vară este asociat cu o mulțime de tradiții populare. Oamenii obișnuiau să sărbătorească această zi prin petreceri, dansuri, focuri mari, cântece și voie bună.
Se spune că energia solstițiului de vară este considerată energie a belșugului, pasiunii, vitalității și creativității. Oamenii obișnuiau să facă baie în râuri ori lacuri deoarece această tradiție avea efect curativ și constituia un ritual de renaștere.
În anumite regiunii se practica și spălatul cu roua adunată în ajunul solstițiului, deoarece acesta reprezenta o practică magică de frumusețe. De asemenea, spălatul cu ierburi în noaptea solstițiului reprezenta o cură de refacere a sănătății.
De această zi este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Orice bijuterie preferată, înainte cu o zi de solstițiu, este pusă într-un vas rezistent la foc, iar înăuntru se pun ierburi aromate (cimbru, rozmarin, mușețel, lavandă, sunătoare), deoarece reprezintă elementul pământ.
În dimineața zilei de solstițiu de vară se scoate bijuteria din aur și se pune într-un vas cu apă curată, apoi se trece prin flacăra unei lumânări galbene ori aurii. Astfel se spune că bijuteria este purificată datorită elementului focului.