Veteranul Ioan Loghin și-a recăpătat vederea după 75 de ani de trai cu sechelele războiului. Prin ce a trecut bărbatul de 102 ani

Ioan Loghin este cel mai în vârstă veteran de război. Acesta a suferit o intervenție la ochi care i-a recăpătat vederea.

• Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Veteranul Ioan Loghin este din comuna Fărău, Alba, și are 102 ani. Acesta și-a recăpătat vederea. Acesta a luptat cu sechelele războiului timp de 75 de ani.

Veteranul Ioan Loghin și-a recăpătat vederea după ce a trăit 75 de ani cu sechelele războiului

Ioan Loghin a suferit 75 de ani din cauza rănilor din război, iar în urmă cu doi ani și-a pierdut și vederea. În ciuda vârstei înaintate, medicii au fost de acord să îl supună unei intervenții.

Operația a avut succes, iar bătrânul și-a recăpătat vederea. Acesta a avut nevoie de înlocuirea cristalinului. În urma intervenției, Ioan vede atât la apropiere, cât și la depărtare.

Prin ce a trecut bărbatul de 102 ani

Moșu Loghin, cum i se spune, este unul dintre ultimii veterani de război rămași în viață în România. Acesta a fost grav rănit pe front, de unde a scăpat mai mult mort decât viu. De 75 de ani trăiește cu urmele războiului întipărite în corp și în minte.

Potrivit unei surse, acesta a fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de munte din Abrud și a ajuns până în Cecenia. După un atac al partizanilor ruși, bărbatul a fost rănit la picioare. El a fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră.

Ioan Loghin a povestit cum simțea că în groapă i se usucă trupul și moare. Neputând să meargă, Ioan a rămas până seara acolo. El a fost descoperit de ”camioanele morții”, care culegeau morții și răniții de pe câmpul de bătălie.

A fost pus deasupra morților și dus la un spital improvizat, unde a fost anesteziat cu morfină și operat. Recuperarea a fost una de lungă durată, mai exact cinci luni. De asemenea, a fost nevoit să treacă din spital în spital, din Crimeea, în Corabia și Caracal.

Acesta mărturisește că nu credea că va mai putea merge vreodată. Bărbatul se aștepta să-i fie amputate picioarele, deoarece tratamentul nu a fost unul eficient.

Din cauza războiului, întoarcerea acasă a fost foarte dificilă, căile ferate fiind distruse de armata germană. În cele din urmă a ajuns urcat pe o locomotivă. Acesta a mers pe jos din halta din Unirea până în Fărău. A fost rapid înconjurat de frații săi mai mici, 11 la număr, și de mama sa.
Ioan era ofan de dată dinaintea războiului.

În 1946 s-a căsătorit, iar împreună cu soția a avut zece copii, însă doar nouă mai sunt în viață. Una dintre fiice fiind și cea care îi ajută cu gospodăria și le face de mâncare.

A fost cioban o viață întreagă, reușind să-și crească copiii cu ajutorul oilor și din munca pe care o făcea la câmp. De asemenea, acesta are o credință puternică în Dumnezeu și în lucrarea Lui pe pământ.