3.000 lei amendă pentru zgomotul de la petrecerile de apartament. Legea a fost promulgată
Cei care își deranjează vecinii prin organizarea de petreceri și tulbură liniștea în apropierea locuințelor vor primi amenzi mai mari. Iar repetarea actelor de deranjare a liniștii locatarilor, prin zgomote, larmă, muzică sau petreceri, va fi sancționată inclusiv cu muncă în folosul comunității. Proiectul de lege a fost promulgat astăzi de președintele Iohannis.
Publicat: Vineri, 25 Octombrie 2019, 16:56 | Actualizat: Vineri, 25 Octombrie 2019, 20:46Noua lege aduce modificări și organizării și funcționării Poliției Române, refuzul unui cetățean de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției urmând să atragă o amendă mai mare, notează Agerpres.
3.000 lei amendă pentru zgomotul de la petrecerile de apartament
În prezent, legislația prevede amendă de la 200 lei la 1.000 lei tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, precum și amendă de la 500 lei la 1.500 lei pentru tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00, respectiv pentru organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate mare în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe scrie profit.ro
Proiectul votat de Parlament stabilește, în primul rând, că organizarea de petreceri sau muzică difuzată la intensitate mare să fie amendată cu sume mai mari, respectiv de la 2.000 la 3.000 lei.
În al doilea rând, deși amenda va fi în continuare instrumentul principal de restabilire a ordinii publice, autorii consideră că ”este necesar să existe un mecanism care să descurajeze repetarea unor astfel de fapte antisociale” și de aceea s-a stabilit ca în cazul deranjării repetate a liniștii publice să poată fi aplicată și sancțiunea de muncă în folosul comunității.