Anunț despre măsurile de relaxare în România. S-ar mai putea da o viitoare ordonanță de urgență?

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, întrebat despre o posibilă revenire la starea de urgență, în contextul în care va crește numărul de infectări cu noul coronavirus, a făcut următoarea precizare fermă:

„INSP, Ministerul Sănătății fac evaluări, recomandări. Apanajul stării de alertă este al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prezidat de primul-ministru, apanajul stării de urgență este al domnului președinte Klaus Iohannis.”

„În acest moment, nu avem acest pericol, al stării de urgență”, a precizat ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru a precizat că se încearcă gestionarea numărului de cazuri: „Gestionăm numărul de cazuri. Gândim ca și evoluție până pe 15 iulie, dacă este necesară prelungirea stării de alertă sau nu.”

Nelu Tătaru a făcut anunțul. Autoritățile pregătesc un nou poiect privind carantina și izolarea: "A crescut rrata de transmitere a COVID-19 de 1,4"

În ce context s-ar mai putea da în România o ordonanță de urgență?

Noțiunea de situație extraordinară ca temei pentru emiterea ordonanței de urgentă a Guvernului

Avocatul Iancu Vlad Alexandru explică într-o lucrare noțiunea de „situatie extraordinara” ca temei pentru emiterea Ordonantei de Urgenta a Guvernului.

Pentru emiterea Ordonantei de Urgenta de catre Guvern aceasta, trebuie sa indeplineasca trei conditii, din care cea mai importanta se refeara la existenta unei situatii extraordinare, aceasta fiind si conditia in temeiul careia Guvernul poate legifera.

Astfel, posibilitatea Guvernului de a legifera reprezinta exceptia de la regula conform careia singura autoritate legiuitoare este Parlamentul. Exceptia apare numai in cazul in care apare aceasta situatie extraordinara.

Totusi, in practica de pana acum s-a dovedit ca acesta are tendinta de a abuza de posibilitatea de a legifera. Astfel, chiar si in stituatii ce nu pot intra in sfera definita de art. 115, al. 4 din Constitutie Guvernul emite ordonante de urgenta folosindu-se de faptul ca nici legiuitorul constituant si nici cel revizuient nu au definit notiunea de „situatie extraordinara” in cuprinsul Constitutiei.

Ceea ce incercam sa facem prin acest material este sa aratam lipsurile prevederilor constitutionale si sa evidentiem interpretarile acordate de catre jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei, notiunii de „situatie extraordinara”. Interpretari de care Guvernul ar trebui sa tina cont la momentul emiterii ordonantelor de urgenta.

De asemenea, dorim sa atragem atentia asupra acestei probleme referitoare la notiunea de „stiuatie extraordinara” pe fondul discutiilor cu privire la o noua revizuire a Constitutiei.

Situatia este cu atat mai grava cu cat, in conditiile actuale, in care executivul emite acte cu putere de lege pe banda rulanta, exceptia tinde sa devina regula iar regula conform careia unica autoritate legiuitoare este parlamentul tinde sa devine exceptie.

Or, in atare situatie principiul calsic al separatiei puterilor astfel cum a fost consacrat de catre baronul de Montequieu nu se mai respecta.

• Fundamente constitutionale

Vom incepe aceasta prelegere cu citarea art. 61, al. 1 din Constitutie „parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare a țării.” Prin acest articol legiuitorul constituant stabileste clar si fara dubiu ca Parlementul este unicul organ legislativ.

Totusi, pentru a fi in acord cu teoria clasica a separatiei, echilibrului, colaborarii si controlului reciproc al puterilor statuata de catre Montesquieu, teorie ce a devenit conducatoare in ceea ce priveste organizarea si functionarea statului, legiuitorul constituant introduce in Constitutie notiunea de „delegare legislativa”, acordand posibilitatea Guvernului de a legifera.

In baza institutiei delegarii legislative, prin care Parlamentul deleaga anumite atributi ale sale executivului, Guvernul, conform art. 114 din Constitutia din 1991 devenit art. 115 dupa revizuirea din 2003, are posibilitatea sa adopte acte in domeniul rezervat legii (ordonante simple si ordonante de urgenta), in anumite limite si cu respectarea anumitor conditii.

Cu toate acestea, posibilitatea Guvernului de a legifera in baza textului constitutional reprezinta exceptia de la regula conform careia, singura autoritate legiuitoare este Parlamentul. Exceptie care devine in timp o regula iar regula, exceptie.

În ceea ce priveste ordonanțele de urgență, izvorul emiterii lor este insăși Constituția, conform prevederilor art. 115, alin. 4 din Constitutia revizuita, fără a mai fi necesară adoptarea unei legi speciale de abilitare ca în cazul ordonanțelor simple.

O caracteristică a ordonanțelor de urgentă se refera la domeniul de reglementare în sensul că, pot cuprinde și norme de natura legii organice spre deosebire de cele simple care pot reglementa doar în domeniul legii ordinare.

În același timp, ordonantele, în general, au caracter temporar în sensul că, odata cu adoptarea lor, conținutul acestora este absorbit în legea de aprobare a lor.

Ordonanțele de urgență sunt actele adoptate în temeiul Constituției astfel cum se prevede la art. 115 alin 4 „...numai în situații extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.”

În acest sens, ordonanțele de urgență pot fi adoptate doar daca îndeplinesc trei condiții:

• Existența unei situații extraordinare;
• Imposibilitatea de amânare a reglementării situației extraordinare;
• Obligativitatea motivării urgenței în cuprinsul său.

De asemenea, legiutorul a limitat domeniul de reglementare al ordonanțelor de urgentă în cadrul alinetului 6 al art. 115 din Constituție în sensul că „ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legiilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertătile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate publică.

• Notiunea de „situatie extraordinara” in jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei

Asa cum am precizat si mai sus delegarea legislativă are ca scop acordarea posibilității Guvernului de a legifera în domeniul legii dar cu îndeplinirea anumitor condiții. Totuși, Guvernul, în practica de până acum, a abuzat în utilizarea acestei instituții a delegării legislative, motiv pentru care în jurisprudența Curții Constituționale există nenumarate ordonanțe contestate pe calea contenciosului constituțional și administrativ și, ceea ce este mai ră, este faptul că, multe au fost considerate neconstituționale pe motive extrinseci.

In ceea ce privește motivele extrinseci, acestea se referă strict la condițiile impuse în cadrul art. 115, alin 4 din Constituție enumerate de asemenea, mai sus.

Cea mai importanta problema este cea referitoare la definitia si sensul sintagmei „situatii extraordinare”. Atat doctrina cat si jurisprudenta au incercat de a acorda o definitie cat mai exacta acestei sintagme.

Totusi, pentru a putea defini sintagma „situație extraordinară” trebuie să ne intoarcem puțin în trecut la Constituția în vigoare înainte de revizuirea din 2003.

Astfel, Constituția din 1991 inainte de revizuirea din 2003 reglementa instituția delegării legislative însă, „situațiile extraordinare” se numeau „cazuri excepționale”.

Doctrina a stabilit că în forma inițiala, ordonanța de urgență se fundamenta pe cazuri excepționale care, potrivit art. 93 din Constituția din 1991 înainte de revizuire, justificau instituirea stării de asediu sau de urgență.

Consideram ca legiuitorul constituant nu a avut in vedere doar aceste cazuri ci, orice situatie in care Parlamentul se afla in imposibilitatea de a legifera iar datorita cadrului social de la un anumit moment stagnarea procesului legislativ ar fi dus la o agravarea situatiei respective.

Revenind la practica bogata a Curtii Constitutionale referitoare la ordonantele contestate pe calea contenciosului constituțional și administrativ vom face o scurta trece in revista a catorva decizii ale Curtii prin care aceasta incearca sa ne lamureasca cu privire la notiunile de „cazuri exceptionale” și de „situatii extraordinare” in acest sens vom imparti jurisprudenta inainte si dupa revizuirea Constitutiei.

II.1. Jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei in baza Constitutiei din 1991

Din plenitudinea de spete vom incerca sa aducem in discutiei pe cele mai importante. Astfel, Curtea Constitutionala a statuat în Decizia nr. 34 din 1998 privind constituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societățiilor comerciale faptul că „modificarea sau unificarea legislației într-un domeniu nu justifică, prin ea insăși emiterea unei ordonanțe de urgență.”

Tot jurisprudența Curții Constituționale continuă în Decizia nr. 83 din 1998 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea si completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1992 cu faptul că scopul urmarit de Guvern de a institui o noua reglementare, direct aplicabilă sau necesitatea de a îmbunătăți cadrul legislativ nu reprezină un caz excepțional în sensul vechiului art. 114, alin. 4 din Constituție.

În cadrul aceleași Decizii, instanța de contecios constituțional stabilește că, „cazul excepțional, de care depinde legitimitatea constituțională a ordonanței de urgență, se justifică pe necesitatea si urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea unor soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.”

Mmai mult decat atat, astfel cum a constat și instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 83 din 1998, insuși Guvernul în art. 2, lit. a din Ordonanța de urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 361 din 20 aprilie 2004 definește situația de urgență ca fiind „ evenimentul excepțional cu caracter nonmilitar care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurator, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.”

II.2. Jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei in baza Constitutiei revizuita

Odată cu revizuirea constituției din 2003 apare o schimbare de concepție a legiutorului, observată de doctrina de specialitate. Astfel, „situația extraordinară constă într-o stare de urgență în reglementarea unui aspect ce nu comportă in nici un fel amânare.”

Pe langă formularea rigidă utilizată de legiuitorul constituant, de intenția acestuia și finalitatea urmarită, constând în restrângerea domeniului în care Guvernul se poate substitui Parlementului, adoptând norme primare în considerarea unor rațiuni pe care el însuși este suvernă sa le determine, sunt evidențiate cu pregnantă de deosebirile dintre actualul text constituțional si cel anterior. Potrivit acestui text, posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență era condiționată exclusiv de existența unor cazuri excepționale.

Putem trage astfel concluzia, asupra faptului că, legiuitorul a avut înțelepciunea de a pune în aplicare interpretările făcute de către jurisprudență în domeniu înlocuind astfel termenul „cazuri excepționale” cu acela de „situații extraordinare” și a continuat prin adăugarea sintagmei „a caror reglementare nu poate fi amânată” consacrand astfel urgența reglementării și diferența dintre cei doi termeni.

Totuși, chiar și în urma revizuirii nu apare o definiție exacta a situației extraordinare necesarî pentru ca Guvernul să poata legifera, mai ales în domeniul legii organice, această lacuna legislativă, din păcate, nefiind acoperită.

În concluzie, putem constata o evoluție în ceea ce privește intituția delegării legislative în sensul că, spre deosebire de legiuitorul constituant, în cadrul Constituției revizuite, apar o serie de condiții pentru ca Guvernul să poata adopta norme cu putere de lege. Astfel, legiuitorul a încercat să îngreuneze posibilitatea executivului de a se transforma într-o autentică putere legiuitoare încalcându-se astfel principiul clasic al separației, echilibrului, colaborării și controlului reciproc al puterilor într-un stat.

Mai departe, este rolul Parlamentului sa actioneze in asa fel incat Guvernul sa ramana in limitele constitutionale pe care le are.

Avocatul Iancu Vlad Alexandru

In ceea ce priveste definirea „situatiei extraordinare” aceasta nu va putea fi niciodata definita prin Constitutie deoarece, odata cu evolutia societatii, se modifica si acele situatii extraordinare ce trebuie avute in vedere la momentul actului de legiferare efectuat de catre Guvern.

Este paradoxal faptul ca in ceea ce priveste proiectul de revizuire a Constitutiei nu se face nicio referire cu privire la art. 115. Apreciem ca legiuitorul revizuient ar trebui sa isi aplece atentia asupra acestui articol si asupra institutiei delegarii legislative si aiba in vedere notiunea sintagmei „situatie extraordinara” in scopul de a diminua acest exces de ordonante ce transforma Guvernul intr-un veritabil organ legiuitor si parlamentul intr-un simplu organ executiv.