Care sunt țările din zona galbenă pentru care este obligatorie carantina. Guvernul a actualizat lista statelor de risc
Guvernul a actualizat lista statelor pe care România le consideră de risc, în ceea ce privește infectarea cu SARS-CoV-2. Cei care vin în România din statele din zona galbenă trebuie să stea în carantină, dacă nu îndeplinesc anumite condiții.
Publicat: Vineri, 09 Aprilie 2021, 11:53 | Actualizat: Vineri, 09 Aprilie 2021, 13:51Persoanele care vin în România din unul dintre statele care se află pe așa numita „listă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile dacă nu prezintă un test negativ de COVID. În același timp, cei care vin din statele respective trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar, aceștia având obligația să stea apoi doar 10 zile în carantină.
„La intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat și prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile”, se arată în documentul CNSU.
Pe aceeași temă„Pentru persoanele sosite din zonele de risc, care nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile”, potrivit hotătârii CNSU.
Lista actulizată a țărilor din zona galbenă
Portugalia care are 1190.1 rata de incidență cumulată la 100.000 de locuitori, Israel - 1148.5, Muntenegru-1110.8 Insulele Turks si Caicos- 1053.8, Andorra- 921.5, Cehia- 914.6, Monaco- 900.7, Spania- 843.1, San Marino-763.4, Slovenia- 762.2, Gibraltar-656.0, Guernsey- 651.5, Saint Lucia- 602.3, Croația-599.1, Liban-590.7, Letonia-577.1, Estonia-570.0, Statele Unite ale Americii-517.1, Slovacia-496.4, Emiratele Arabe Unite-490.8, Saint Vincent si Grenadine-484.0, Marea Britanie- 468.6, Aruba- 464.6, Albania-456.3, Seychelles- 451.5, Bahrain- 440.3, Franța- 423.0, Sint Maarten- 419.8, Malta- 397.7, Suedia- 394.1, Puerto Rico-368.9, Lituania-353.3, Luxemburg-349.2, Serbia-348.6, Panama-346.1, Maldive-331.1, Irlanda- 326.5, Brazilia- 318.4, Olanda- 317.9, Insulele Falkland - 315.8, Italia - 281.5, Eswatini - 281.0, Belgia - 277.0, Chile - 272.9, Peru - 265.9, Columbia - 262.8, Elveția - 251.4, Argentina - 245.0, Kosovo - 231.9, Belarus - 231.6, Kuweit - 227.4, Austria - 224.8, Uruguay - 219.0, Bolivia - 215.4, Republica Moldova - 207.4, Botswana - 203.3, Macedonia de Nord - 199.5, Cipru - 198.9, Polonia - 196.4, French Polynesia - 195.8, Georgia- 195.6, Liechtenstein - 187.6, Malaezia- 181.2, Germania - 176.9 Ungaria, 176.4, Qatar - 176.3 Africa de Sud - 106.5
Persoanele care vin din țările de risc și sunt scutite de carantină
Sunt scutite de carantină persoanele care la venirea în România fac dovada faptului că sunt vaccinate atât cu prima doză cât și cu rapel, sau că deși vin din zona de risc, au stat în carantină 14 zile într-o țară fără risc, sau că au fost infectați recent și s-au vindecat.
„Exceptarea de la măsura carantinei instituită pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat se aplică pentru:
-persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
-persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrarea în țară;
-persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la acesteia până la data intrării în România”, se arată în hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.