Antena

Cele trei asistente medicale de la Spitalul CFR Timişoara confirmate cu coronavirus au solicitat să fie externate şi să se izoleze la dimiciliu, ele fiind asimptomatice

Cele trei asistente medicale de la Spitalul CFR din Timişoara care au fost confirmate cu coronavirus au solicitat să fie externate din spitalele în care erau internate şi să se izolele la domiciliu, ele fiind asimptomatice.

Publicat: Marti, 07 Iulie 2020, 13:07 | Actualizat: Marti, 07 Iulie 2020, 13:49
Cele trei asistente medicale de la Spitalul CFR din Timişoara care au fost confirmate cu coronavirus au solicitat să fie externate din spitalele în care erau internate şi să se izolele la domiciliu, ele fiind asimptomatice.

Una dintre asistente a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, iar alte două la Spitalul CFR, alături de patru pacienţi, depistaţi şi ei pozitiv în timpul internării. ”Este vorba despre două asistente cu vârste curpinse între 35-45 de ani care au optat să se izoleze la domiciliu, după ce au fost depistate cu COVID-19. Este dreptul lor, ele nefiind simptomatice. Ele au intrat în contact direct cu prima asistentă depistată pozitiv, cea care s-a internat la Spitalul de Boli Infecţioase. Mai avem cei patru pacienţi din pavilion, care şi ei sunt asimptomatici şi nu ridică probleme. Ei erau internaţi pe Secţia de Medicină Internă şi aveau test negativ la internare”, a declarat, pentru News.ro, Adela Filipescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR din Timişoara. La Spitalul CFR Timişoara au fost făcute aproximativ 60 de teste, pentru tot personalul medical şi pacienţii internaţi, iar o parte dintre rezultate încă sunt aşteptate. În ceea ce priveşte asistenta medicală internată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, şi aceasta a solicitat externarea din spital, optând pentru izolare la dimiciliu, ea nefiind simptomatică. Spitalul CFR Timişoara a redeschis, luni, pavilionul pentru cazurile COVID0-19, unitatea medicală fiind spital-suport. Patru medici de la Spitalul de Boli Infecţioase supraveghează pacienţii internaţi şi depistaţi pozitiv la Spitalul CFR, în urma unui protocol.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
trei asistente medicale spitalul cfr timişoara coronavirus covid-19 solicitare externate izolare la domiciliu asimptomatice
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e serialul coreean care te va intriga. Vezi premiera în AntenaPLAY!
Stirile zilei Vremea de mâine 16 noiembrie 2024. Zi frumoasă de toamnă, dar rece. Prognoza meteo ANM
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii intră într-o perioadă de prosperitate pe 15 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Ana Brenda Contreras și-a deschis sufletul și a vorbit despre un moment dureros din viața ei. Ce a relatat actrița Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, peste 9,58 milioane de euro, la Galați. Biletul norocos a avut 630 de... Libertatea.ro
Explozie în crypto. Monedele care au înregistrat cele mai mari creșteri. Semnale „bullish"... Ziare.com
Umilit şi numit „cerşetor” în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă... AntenaSport
Ce decizie au luat Nicolai Tand și Sorin Brotnei cu privire la trofeul Asia Express: „A stat ascuns în…” Elle
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții. S-au căsătorit pentru prima... Spynews.ro
Alexia Eram nu a mai suportat și a spus adevărul: „Știu cine sunt și merg înainte!” BZI
Andreea Bostănică a spus adevărul despre viața de lux pe care o duce! „Nu pot să mint!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mere de post „12 linguri”. Rețeta de care ai nevoie când vrei să gătești ceva rapid HelloTaste.ro
Proba costumelor de baie de la Miss Universe 2024. Câteva concurente au avut opțiuni neobișnuite Antena3.ro
Un angajat tech a furat documentele secrete ale companiei pentru Huawei. Ce pedeapsă a primit pentru spionaj industrial useit
Horoscopul zilei de 15 noiembrie 2024. Leii sunt determinați să reușească. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Nicușor Dan: Am obținut autorizație de construire pentru patinoarul „Flamaropol” Wall-Street
Postul Crăciunului: când începe, tradiții și dezlegare la pește Kudika
Cum arată locul de veci unde a fost înmormântat Silviu Prigoană. Cavoul este unul impresionant. Detaliul care a... Playtech
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului Redactia.ro
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la... Observator
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru a-ți gestiona stările negative MediCOOL
Empanadas cu dovleac. Rețetă de plăcinte din bucătăria spaniolă HelloTaste
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară! ProSport
Gigi BECALI, obligat de Raiffeisen să-și depoziteze cele 40 de milioane de dolari la o altă bancă: „Vina era... Gandul
Ce le-a făcut Adelina Pestrițu fostelor colege Teo Trandafir și Ilinca Vandici: „Măi, eu nu mai pot cu asta”... CanCan
Cum să creezi un vision board pentru copii DeParinti
Rihanna a fost fotografiată în timpul unei cine în Los Angeles. Diva a fost îmbrăcată cu o fustă roșie sexy ZUTV
Când încep Leonidele. Ploaia de meteoriți e cunoscută pentru „mingile de foc” care aprind cerul UseIT
Chiftele de orez cu ciuperci. Rețetă gustoasă, de post Hello Taste