Antena

Un bărbat a fost nevoit să iasă pe geam, după ce clădirea din vecinătate s-a prăbușit, blocându-i ușa de acces

O clădire veche din centrul istoric al municipiului Bistriţa s-a prăbuşit, miercuri dimineaţa, din cauza stării de degradare avansate în care se afla. Molozul rezultat a blocat ușa de acces a unui localnic din apropiere, care a fost nevoit să iasă pe geam.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 11 Martie 2020, 13:19 | Actualizat: Miercuri, 11 Martie 2020, 14:20
casa prăbușită în centrul istoric din municipiul Bistrița
reperters.ro

.În partea de imobil care s-a prăbuşit nu mai locuia nimeni, dar, în cădere, unul dintre pereţi a blocat uşa de acces într-o locuinţă în care stau cu chirie un bărbat şi o femeie, încă din anul 1986.

Bărbatul se afla în interior în momentul prăbuşirii şi a fost nevoit să iasă pe un geam.

Acesta a spus că a sesizat în repetate rânduri primăria asupra stării de degradare a imobilului, însă cei din administraţie i-ar fi spus că, până când nu se soluţionează cazul de revendicare, nu pot interveni.

"S-a rupt colţul casei. Eram în casă. S-a auzit ca două bubuituri, una după alta. Nu am fost rănit. Situaţia este mai de mult, casa e revendicată, partea care s-a surpat, şi nu este a primăriei. Nu mai locuia nimeni acolo", a declarat bărbatul.

Incidentul a avut loc pe strada Nicolae Titulescu, situată la cinci minute de mers pe jos de sediul primăriei. Clădirea aparţine Primăriei Bistriţa, dar a fost revendicată.

S-a internat cu dureri la rinichi, dar a avut o surpriză uriașă. Toată lumea a fost uimită, inclusiv cadrele medicale

La locul incidentului s-au deplasat echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală şi Jandarmerie, care au interzis accesul pe strada Nicolae Titulescu, în zona în care se află clădirea prăbuşită.

De asemenea, primăria s-a oferit să le pună la dispoziţia celor două persoane care locuiau în imobil un spaţiu de cazare, având în vedere că nici locuinţa lor nu mai este sigură în acest moment.

În plus, se va face o expertizare a întregii clădiri, unde mai sunt spaţii închiriate atât unor persoane fizice, cât şi unor firme, scrie Agerpres.

Whatsapp LinkedIn
clădire prăbușită biștrița centrul municipiul orașul
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Videoclipul zilei
Citește și
Cazinoul din Constanța se redeschide! Când va putea fi vizitată celebra clădire pentru prima dată...
(P) Hidroizolații pentru fundații: importanță și beneficii
VIDEO/ Cea mai înaltă clădire, luminată în culorile României! Burj Khalifa și Times Square ne-au...
Cea mai înaltă clădire de birouri din România se află în construcție. Aproximativ 13.000 de locuri...
Video recomandate
Video
Citește și