Convoi de mașini cu români veniți din Italia, implicat într-un accident rutier în Cluj-Video
Accidentul ar fi fost provocat de o autospecială de poliție care a frânat brusc, iar două autoturisme care se deplasau în convoi s-au tamponat.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 12 Martie 2020, 08:25 | Actualizat: Joi, 12 Martie 2020, 08:31Două dintre autoturismele care se deplasau în convoi s-au tamponat după ce, aşa cum declară şoferul care a provocat accidentul, autospeciala de poliţie care conducea coloana ar fi frânat brusc.
„A trecut două semafoare pe culoarea roşie, iar la al treilea s-a gândit să se oprească şi a frânat brusc, la 80 km/oră. Find maşina mea cu o încărcătură de peste o tonă, carosabilul umed, am intrat în autoturismul din faţă", a declarat, şoferul care a provocat accidentul.
Potrivit acestuia, după evenimentul rutier, maşina avariată a fost lăsată în localitatea Floreşti iar şoferul continuă drumul către judeţul Neamţ, cu un coleg, într-un alt autoturism din convoi.
„A fost o coliziune faţă-spate între două autovehicule care se aflau în convoi. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş.
Coloana de maşini cu români care vin din zonele afectate de coronavirus va fi escortată până în judeţele de domiciliu ale fiecăruia.
Şoferul care a provocat accidentul, dar şi colegul lui, tot din Neamţ, susţin că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge acasă.
„Atât ne-au spus, că ne escortează până acasă. Dacă ne bagă pe carantină sau pe izolare, nu ne-a spus nimeni nimic. Noi facem transport. Am descărcat în Franţa, am oprit în Italia şi ne-am întors. Nu ne-a spus nimeni ce se va întâmpla cu noi. Atât am înţeles, că atunci când ajungem în Neamţ, vom opri la Prefectură", a mai spus şoferul.