Decizie controversată la Spitalul Județean Brăila: Gravidele cu COVID sunt tratate în același loc cu cele sănătoase
Decizie de-a dreptul controversată la Spitalul Județean Brăila, unde conducerea a hotărât ca gravidele cu COVID să fie tratate în același loc cu cele sănătoase.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 01 Aprilie 2020, 15:01 | Actualizat: Miercuri, 01 Aprilie 2020, 15:07Asta în ciuda faptului că Ministerul Sănătății a stabilit deja o listă cu spitalele suport pentru bolnavii de coronavirus.
Potrivit Infobraila, inițial, managerul Delia Rasnoveanu a decis ca o sală de intervenții dotată corespunzător să fie alocată în Corpul B al SJU Brăila. Aceasta decizie nu i-a convenit însă coordonatorului Spitalului de obstetrică și ginecologie, Corp D, Florin Tovarnac.
Astfel, chiar dacă între corpurile menționate există o distanță de kilometri buni, ce le face ideale în astfel de situații, sala de operații utilată în Corpul B (stabilit de Ministerul Sănătăț,tii- nr) a fost mutată în Corpul D, adică la Maternitatea Brăila și instalată în Ambulatorul acesteia, doar că aici nu există circuite separate, așa cum prevad normele medicale, fapt care duce la pericolul infectărilor gravidelor sănătoase cu COVID.