Frizeriile, saloanele, cabinetele stomatologice și parcurile, deschise după 15 mai. Ce se întâmplă cu orașele în care este impusă carantina
Frizeriile, saloanele de înfrumusețare, cabinetele stomatologice, parcurile, dar și spațiile comerciale care au intrare din stradă ar urma să fie deschise după 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 29 Aprilie 2020, 10:32 | Actualizat: Miercuri, 29 Aprilie 2020, 11:09Potrivit unor surse politice, premierul Ludovic Orban a declarat, în cadrul ședinței ce a avut loc marți seară, că după data de 15 mai vor fi ridicate restricțiile de circulație, dar vor fi deschise și anumite spații. Mai exact, este vorba despre frizerii, saloane, cabinete stomatologice, parcuri și spații comerciale ce au intrare din stradă. Se va avea, însă, în vedere evitarea aglomerării. Mall-urile, în schimb, și restaurantele nu vor fi deschise după încetarea stării de urgență.
De asemenea, Ludovic Orban le-a spus lliberalilor că este nevoie să fie „precauți” în comunicarea publică, pentru că „unii oameni s-au relaxat prematur”, potrivit Digi 24.
”Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viața noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie”, a anunțat și președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. Președintele a precizat că în acest an nu vor mai avea loc festivaluri, iar competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori, dacă vor fi reluate.
Măsurile de relaxare nu vor fi valabile pentru orașele aflate în carantină
Potrivit unor surse, măsurile de relaxare nu vor fi valabile în orașele în care a fost impusă carantina, între care Suceava și Țânțărei, precum și în localitățile învecinate.
Coronavirus în România, cifre oficiale
Autoritățile au confirmat 277 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 11.616.
Scăderea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus vine și pe fondul unei scăderi importante a numărului de teste prelucrate. Astfel, marți avem 277 de cazuri noi la 6.475 de teste prelucrate, după ce luni am avut 303 de cazuri la 7.316 de teste. Recordul a fost înregistrat la bilanțul de duminică, 26 aprilie, când au fost prelucrate 9.873 de teste. Atunci au fost anunțate 401 cazuri noi.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.404 au fost declarate vindecate și externate, un plus de 263 față de bilanțul de luni.