Gigi Becali, donaţie fabuloasă pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș"
Gigi Becali se implică financiar şi ajută spitalele care au nevoie de sprijin în această perioadă. Afaceristul a făcut o donaţie pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș", după ce reprezentanţii spitalului i-au cerut ajutorul pentru că se confruntau cu lipsuri mari.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 17 Martie 2020, 14:48 | Actualizat: Marti, 17 Martie 2020, 15:01Gigi Becali a făcut o donaţie considerabilă Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balş, în plină pandemie de coronavirus, după ce conducerea unităţii medicale i-a solicitat ajutorul săptămâna trecută.
Patronul FCSB a cumpărat un camion plin de produse și le-a donat la Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș."
Gigi Becali: Dacă nu se joacă, salariile fotbaliştilor vor fi diminuate la "30, 50 sau 60 la sută"
”Cei de la Matei Balș mi-au trimis o listă lungă fiindcă nu aveau nimic în spital! Am primit de la ei o cerere, prin care mi s-a solicitat ajutorul. Au spus că au nevoie de scaune, mese, mobilier, camere video, produse de curățenie, mopuri, televizoare, mai multe lucruri, pentru criza asta cu coranovirusul. Normal că i-am ajutat. S-au dus băieții și au cumpărat tot ce mi-au cerut în primă fază.
Iar astăzi (luni - n.r.) am primit o altă listă de la ei, iar băieții au plecat deja să achiziționeze tot ce au nevoie. Cum să nu-i ajut?! Doamne ferește!”, a spus Gigi Becali, conform Cancan.