Antena

Ludovic Orban a făcut anunțul! Ce se va întâmpla cu pensiile, în luna septembrie: „Este obiectivul nostru”

Premierul Ludovic Orban spune că obiectivul Guvernului pe care îl conduce este să majoreze pensiile, începând din luna septembrie, dar că Ministerul Finanţelor va face un raport şi în baza acestuia va fi luată decizia finală.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 27 Aprilie 2020, 22:51 | Actualizat: Luni, 27 Aprilie 2020, 22:52
Ce se va întâmpla cu pensiile, în luna septembrie?

Primul ministru a declarat că sunt prevăzute sumele, în buget, pentru creşterea pensiilor, însă este nevoie de o evaluare riguroasă.

„Vom creşte pensiile, acesta este obiectivul nostru. Am prevăzut sumele de bani, trebuie să facem o evaluare reguroasă. Legea responsabilităţii fiscal bugetare, arată că după primele 6 luni, Ministreul Finanţelor va face raportul şi în baza acestuia vom lua deciziile şi le vom face publice.

Obiectivul nostru este să creştem pensiile şi ele să poată fi plătite nu numai 4 luni de zile, până la finalul anului, ci şi mai departe”, a declarat Orban la Digi24, luni seara.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat, duminică seara, că decizia privind majorarea pensiilor din toamnă este una politică, menţionând că banii au fost prevăzuţi în buget.

Întrebat, duminică seară, la Digi 24, dacă el crede că pensionarii se mai aşteaptă la creşterea pensiilor, din toamnă, Florin Cîţu a spus: „Nu pot eu să vă dau un răspuns, este o decizie politică pe care trebuie să o ia Guvernul României. Dar în acest moment banii sunt, acel capitol de cheltuieli are alocate sumele respective, bineînţeles asta duce la deficit, care trebuie finanţat şi îl vom finanţa până atunci”.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
pensie marire crestere ludovid orban
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Videoclipul zilei
Citește și
Ce pensie avea Silviu Prigoană. Regretatul om de afaceri povestea cum îi aducea poștașul banii la...
Ce pensie are Mihaela Tatu, după succesul emisiunii „De 3x femeie”. Fosta prezentatoare TV muncește...
Irinel Columbeanu a primit bani în plus la pensie, însă nici acum nu își permite să plătească...
Când intră pensia pe card în octombrie 2024. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii intră într-o eră norocoasă pe 22 noiembrie 2024. Cine sunt nativii care vor avea parte de productivitate... Catine.ro
Thalía reapare în mediul online după ce a declarat că se retrage pentru o perioadă. A ținut să facă un anunț... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare Libertatea.ro
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor: „Suntem în ceasul al... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Ce a făcut Nicolai Tand a doua zi după finala Asia Express. Ce a dezvăluit abia acum: „Mare mi-a fost mirarea... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare HelloTaste.ro
Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat Antena3.ro
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera... useit
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile într-o sursă de venit. Află ce se... Catine
Amazon concediază 400 de angajați din România Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce meserie are la bază Gabriela Lucuțar. Din ce-și câștiga banii înainte de a deveni Regina Întunericului Playtech
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt Redactia.ro
Guvernul a rămas fără bani de pensii pe decembrie. Soluţia de urgenţă găsită Observator
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie MediCOOL
Supă cremă de dovleac cu usturoi copt, gustoasă și ușor picantă HelloTaste
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal ProSport
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum va fi vremea la vot Gandul
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa CanCan
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament DeParinti
Selena Gomez a purtat un costum de iepuraș la concertul Sabrinei Carpenter din Los Angeles. Vedeta a participat la... ZUTV
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura UseIT
Muffins cu dovleac și fulgi de ovăz. Un desert gustos și aromat Hello Taste