Mureş: 16 cadre medicale, infectate cu coronavirus până în prezent / Patru dintre acestea, declarate vindecate
Şaisprezece cadre medicale din judeţul Mureş au fost infectate cu coronavirus până în prezent, patru dintre acestea fiind declarate vindecate. Celelalte 12 sunt internate la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, fiind în stare bună.
Publicat: Joi, 16 Aprilie 2020, 16:49 | Actualizat: Joi, 16 Aprilie 2020, 17:03Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, de la începutul pandemiei de coronavirus şi până în 16 aprilie, un număr de 16 cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 4 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate.
Dintre cele 16 cadre medicale, 9 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, 5 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş, un medic de familie şi un medic al unei unităţi medicale private din Târgu Mureş.
Cele 12 cadre medicale care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19 sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase, starea lor fiind bună.
Sursa : news.ro