Cum e să priveşti în ochi un om bolnav de coronavirus: „Un om speriat, un om care nu ştia ce avea să se întâmple”

Medicii şi asistentele sunt în fiecare zi în prima linie a luptei cu pandemia. Așa sună un adevărat jurnal de front al asistentei-şefe de la Spitalul Judeţean Alba. O mărturie emoţionantă despre cum e să priveşti în ochi un om bolnav de COVID19.

„A fost un amestec de emoţie şi de teamă totodată. Am găsit un om speriat, un om care nu ştia ce avea să se întâmple, ce are să se întâmple de-acum încolo.

Am încercat cum am putut mai bine să liniştesc acel om, sper că am reuşit, iar emoţia împletită cu acea teamă, pe care eu cel puţin ca şi cadru medical n-am mai trăit-o până acum, a fost sfâşietoare”, a spus Marcela Vîlcan, asistentă-șef la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba.

Femeia de 36 de ani a fost liniştită prin gesturi şi priviri. Orice altă apropiere umană a fost imposibilă.

„În acele echipamente speciale care nu sunt deloc comode şi care nu lasă să se vadă nimic: nici emoţia, nici compasiunea, nici chiar teama noastră. Şi suntem conştienţi că suntem abia la începutul luptei în care am intrat în linia întâi”, a adăugat ea.

„Fiecare zi care trece este o bătălie câştigată pentru cadrele medicale din spital. Înainte de a intra în saloanele pentru aceşti pacienţi, îmbrăcăm echipamentele speciale.

E greu de lucrat în ele, transpiri mult, te sufoci. Măştile acelea performanțe cu dublu sau triplu filtru te protejează, dar îţi creează o stare de disconfort.

Stresul cel mai mare îl avem atunci când trebuie să dezbrăcăm echipamentele. Atunci există riscul de contaminare pentru noi, cadrele medicale.”

Momentan, la spitalul din Alba Iulia se află o singură persoană confirmată cu coronavirus, o femeie în vârstă de 36 de ani.

„Sunt convinsă că a căpătat încredere în noi, colaborăm bine. O sfătuim cum ar putea să-şi petreacă timpul. Astăzi m-am oferit să-i aduc o carte şi s-a bucurat şi ne-a mulţumit. Trec greu orele, eşti închis într-un salon şi ştii că ai de stat câteva zile bune. Încercăm cumva să o ajutăm să treacă mai uşor peste acest stat în casă.”

Pentru că solidaritatea e cea mai bună apărare în faţa unui duşman comun.