Cifrele par să dea prima veste bună, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în România. Totul s-ar putea schimba, în doar câteva zile
Prima veste bună, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în România. Medicul Alexandru Rafila ne atrage atenția: totul se va schimba, în câteva zile.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 16 Aprilie 2020, 12:23 | Actualizat: Joi, 16 Aprilie 2020, 12:25- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Din punct de vedere al cifrelor, ne aflăm, în acest moment, într-o zonă de platou. Însă Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, trage un semnal de alarmă. Greul încă nu a trecut.
„În jur de 300 de cazuri avem în fiecare zi, lucrul acesta poate să fie încurajator dar el nu este încă așa pentru că trebuie să așteptăm să vedem ce se va întâmpla în următoarele 7-10 zile după sărbătorile de Paște.
S-au luat măsuri în continuare, dar există o senzație firească de altfel de a intensifica legăturile sociale, familiale, în această perioadă și acest lucru va influența și numărul de cazuri noi care ar putea să apară în acest interval. Trebuie să așteptăm până spre sfârșitul lunii aprilie să vedem ce se întâmplă.
Sper să nu avem creșteri extrem de mari ale numărului de cazuri, pentru că atunci apar problemele majore pentru sistemul de sănătate”, a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.
Cât despre controversele din jurul măsurilor anunțate pentru perioada Paștelui și acordul dintre MAI și BOR, Rafila a precizat:
„Degeaba încercăm noi să reglementăm lucrurile prin diverse acte administrative, pentru că nu se poate reglementa global această problemă. Fiecare dintre noi avem un tip de comportament.
O să avem un rezultat al acestor măsuri și mai ales un rezultat al comportamentului nostru individual la sfârșitul lunii aprilie.
Nu putem să știm cum vor evolua lucrurile. Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în aceste zile, dar eu estimez că undeva între 12 și 14 mii de cazuri vor fi înregistrate în România până la sfârșitul lunii”, a mai spus Rafila.