Antena

Patriarhia Română îndeamnă parohiile şi mănăstirile să respecte măsurile dispuse de autorităţile publice: Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic, întreaga săptămână

Patriarhia Română a transmis joi către parohii şi mănăstiri o serie de îndrumări privind respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid-19.

Publicat: Joi, 12 Martie 2020, 17:53 | Actualizat: Joi, 12 Martie 2020, 18:08
Patriarhia Română a transmis joi către parohii şi mănăstiri o serie de îndrumări privind respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid-19.

Între cele şapte recomandări făcute de Patriarhie se numără afişarea recomandărilor făcute de Ministerul Sănătăţii, cooperarea cu autorităţile şi utiliza difuzoarelor exterioare pentru slujbe sau chiar oficierea acestora în aer liber.

Îndrumări către parohii şi mănăstiri pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus (Covid-19):

1. Afişarea, la intrarea în lăcaşul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);

2. Consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unităţi medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcaşurilor de cult);

3. Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult;

4. Respectarea măsurilor dispuse de autorităţile publice şi cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă, în biserică şi la domiciliu;

5. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult;

6. Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;

7. Cu prilejul săvârşirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăinţă, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoşirea persoanelor bolnave şi pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale şi a persoanelor care contribuie la prevenirea şi combaterea epidemiei.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
patriarhia română parohii manastiri masuri autoritati lacasuri de cult deschise coronavirus covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei În ce oraș din România se trăiește cel mai bine. La polul opus se află Tulcea
Videoclipul zilei
Citește și
Patriarhia Română: Cei care prezintă simptome de gripă să evite spaţiul bisericii. Icoanele sunt...
Patriarhia Română, despre chipul Patriarhului Daniel pe clopotele de la Catedrala Neamului: „ Este o...
Fețele bisericești, împotriva cărţilor de identitate electronice. Credincioșii sunt debusolați:...
Patriarhia Română se opune cărţilor de identitate electronice
Video recomandate
Video
Citește și
Ce este „Nose Cover”. Cum arată cel mai nou trend de pe TikTok Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Scopul lansării a fost atins!” Putin se laudă că noua armă a Rusiei. Nu poate fi interceptată de niciun... Libertatea.ro
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate riscă să fie pierderi dure. Economist:... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat HelloTaste.ro
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa... Antena3.ro
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera... useit
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Amazon concediază 400 de angajați din România Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!” Playtech
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt Redactia.ro
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina Observator
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează MediCOOL
Beneficiile oțetului de mere. De ce recomandă nutriționiștii să-l incluzi în dieta ta HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră' CanCan
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți cu posibilități reduse vor primi... DeParinti
Miley Cyrus a pozat în lenjerie intimă pentru revista Harper’s Bazaar. Vedeta a vorbit despre trecutul ei tumultuos ZUTV
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura UseIT
Paste cu ciuperci de post. O rețetă simplă și gustoasă Hello Taste