Spitalul Judeţean Galaţi va fi dotat cu un aparat pentru efectuarea testelor în vederea depistării coronavirusului
Spitalul Judeţean Galaţi va fi dotat cu un aparat pentru efectuarea testelor în vederea depistării coronavirusului. Autorităţile au semnat deja contractul pentru achiziţia aparatului care va ajunge în câteva zile, ceea ce înseamnă că eventualele persoane infectate vor putea fi depistate mult mai repede. În plus, la Galaţi vor putea fi realizate teste mult mai repede şi în cazul pacienţilor din celelalte judeţe din regiune, respectiv Buzău, Brăila sau Vrancea.
Publicat: Joi, 19 Martie 2020, 09:03 | Actualizat: Joi, 19 Martie 2020, 09:47- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Aparatul medical poate face până la 12 teste în acelaşi timp, iar timpul de analiză va fi de două ore şi jumătate.
De altfel, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au anunţaţ că testarea cât mai rapidă a persoanelor suspecte este una dintre măsurile esenţiale pentru a împiedica răspândirea Covid-19.
În prezent, în Galaţi sunt izolate la domiciliu 1125 persoane. De asemenea, 58 de gălăţeni sunt în centrele de carantină iar 13 sunt internaţi în spital. Două persoane au fost confirmate cu infecţie cu coronavirus până în present iar din izolare au ieşit 47.
Specialiştii de la Universitatea Dunărea de Jos pregătesc în laboratoarele unităţii soluţii dezinfectante.
O echipă de cinci specialişti de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Facultatea de Ştiinţe şi Mediu şi Facultatea de Medicină şi Farmacie a conceput deja un dezinfectant pe bază de alcool pentru uz individual.
În prezent se efectuează teste pentru a vedea activitatea sa microbiologică. La sfârşitul săptămânii se va şti clar dacă este o soluţie viabilă de rezervă pentru situaţii de urgenţă.
„În efortul de adaptare şi de contribuţie directă a comunităţii academice la nevoile societăţii, în perioada următoare ne vom concentra pe definirea unor soluţii dezinfectante care să fie folosite mai întâi la nivelul universităţii noastre, iar mai apoi pentru comunitatea locală. Scopul nostru este să acoperim o eventuală criză de dezinfectanţi în cazul prelungirii stării de urgenţă cauzată de pandemia de coronavirus”, a declarat Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Până acum s-au arătat interesate să achiziţioneze dezinfectant produs la Universitatea Dunărea de Jos, Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi.
Sursa : news.ro