Verificarea virginităţii, campanie de eliminare. Ce spun psihologii despre acestă practică, ce a strivit emoțional generații
La nivel național a fost declanșată o campanie pentru eliminarea testelor de verificare a virginităţii. Campania se numeşte #DeNetestat şi îşi propune să elimine definitiv din legislaţie, cu ajutorul unei petiţii, aceste teste care au fost folosite ca amenințare și abuziv împotriva femeilor ani la rând. Încă există tinere care, forţate de părinţi, trebuie să-şi demonstreze virginitatea printr-un astfel de examen medical.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 06 Iunie 2022, 14:40 | Actualizat: Luni, 06 Iunie 2022, 15:01Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor lansează luni o campanie naţională de eliminare a testelor de virginitate. Cei de la VIF trag un semnal de alarmă legat de existenţa acestui tip de testare medico-legală despre care spun că este abuzivă şi traumatizantă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii condamnă testarea virginităţii pentru că este o încălcare a drepturilor omului. Confrom OMS, virginitatea este un construct social
Petiţia poate fi semnată pe campaniamea.declic.ro. Cu toate că Organizaţia Mondială a Sănătăţii condamnă testarea virginităţii pentru că este o încălcare a drepturilor omului şi susţine că procedura nu poate demonstra virginitatea unei persoane, această practică încă există în România.
Încă există tinere care, forţate de părinţi, trebuie să-şi demonstreze virginitatea printr-un astfel de examen medical.
Metoda, care mai este numită şi “examenul cu două degete” este folosită şi în cazul unor anchete penale, însă nu este relevantă medical nici în aceste situaţii, susţin cei care au început campania. Aceasta are drept componentă şi un clip impresionant realizat de regizorul Iulia Rugină.
Pe aceeași temăCampanie naţională pentru eliminarea testelor de verificare a virginităţii. Ce spun psihologii despre acestă practică, ce a mutilat emoțional generații la rând și a cultivat stereotipuri legate de femei
Andreea Cornea, psiholog în cadrul reţelei VIF cu specializare în psihoterapia traumei, a vorbit despre necesitatea acestei campanii în România dar şi despre modul în care adolescentele pot fi afectate de această procedură: „Majoritatea se simt ruşinate, se simt poate vinovate, simt că nu au control asupra propriului corp”.
„Era nevoie de această campanie pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte acest fenomen care are un impact destul de puternic asupra adolescentelor, ne dorim să vedem ce putem face în raport cu acest aspect, dacă reuşim să nu mai existe examinarea aceasta.
Impactul este unul destul de puternic, este o procedură invazivă şi intruzivă, este un procedeu prin care fetele sunt examinate majoritatea împotriva voinţei lor, sunt supuse la o astfel de examinare în urma cererii unuia dintre părinţi sau pentru că sunt într-un proces şi este nevoie de un certificat în direcţia aceasta.
Majoritatea se simt ruşinate, se simt poate vinovate, simt că nu au control asupra propriului corp, că nu au voie să spună ”nu” sau, chiar dacă spun ”nu”, nu sunt auzite, că nimeni nu le ia în seamă. Ruşinea este una dintre emoţiile cele mai vizibile după, este foarte dificil să-ţi doreşti să spui ”nu” şi să spui ”nu”, poate, dar să nu fii auzită, ascultată, să nu se ţină cont de ceea ce tu spui.
Noi ne dorim să ajungă campania la cât mai multe persoane, pentru că foarte mulţi nici nu ştiu, discutând aşa în stânga dreapta în perioada aceasta am ajuns la concluzia că sunt foarte mulţi oameni care nici nu ştiu că se întâmplă încă.
Ar trebui să-i învăţăm pe copii încă de mici să spună ”Nu”, să spună ”Nu ai voie să te apropii de mine, nu ai voie să mă loveşti, nu-ţi dau voie să faci asta””, a spus psihologul Andreea Cornea, pentru news.ro.
În 2019, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste. Aceste teste sunt realizate în diverse unităţi de medicină legală din ţară, din toate judeţele.
În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală şi cele realizate la cerere, de către părinţi – în special, de către taţi.
Pe aceeași temă