Vouchere pentru rechizite în anul școlar 2019-2020. În ce condiții se acordă cei 250 de lei
Elevii primesc din toamnă vouchere pentru rechizite școlare în valoare de 250 de lei. Cine le poate primi și în ce condiții
Publicat: Miercuri, 31 Iulie 2019, 15:24 | Actualizat: Joi, 01 August 2019, 12:05- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Elevii primesc din toamnă vouchere pentru rechizite școlare în valoare de 250 de lei. Cine le poate primi și în ce condiții
Proiectul de hotărare de guvern privind voucherele pentru rechizite și echipament sportiv a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătătii.
Programul anunțat de minister se numește "Programul de susținere a educației «Merg la școală», pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal și profesional de stat" și urmează să fie adoptat,
Beneficiarii voucherelor pentru rechizite sunt toți elevii din învățământul general obligatoriu, primar, gimnazial, liceal și profesional de stat, potrivit proiectului de act normativ. Mai exact, elevii vor primi 5 tichete, fiecare în valoare de 50 de lei.
Dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat, tichetele vor fi emise în octombrie-noiembrie 2019 și vor putea fi folosite până pe 12 iunie 2020.
Condiții de acordare a voucherelor pentru rechizite
Pentru ca elevii să primească voucherele pentru rechizite, părinții vor trebui să depună o declarație pe propria răspundere, în prima lună de școală, iar termenul limită pentru depunerea cererii însoțite de documentele justificative prevăzute în cerere este de 15 octombrie 2019.
Tichetul se acordă la cerere unuia dintre părinți/reprezentantului legal al elevului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea elevului, pe perioada absenței părinților.
Pentru ca elevii să primească voucherele pentru rechizite, aceștia nu trebuie să aibă absențe la școală.
Pe aceeași temăVouchere pentru rechizite. Interdicții privind folosirea voucherelor
Este interzisă:
- solicitarea și/sau primirea unui rest de bani la tichetul educațional de tip tichet social, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului;
- comercializarea tichetelor educaționale de tip tichet social în schimbul unor sume de bani și/ori altor bunuri și/ori servicii;
- utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social în magazine, locații, unități, piețe de orice fel care nu vând echipament sportiv, carte școlară (manuale școlare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor școlare, atlase, dicționare) și rechizite și nu au afișate la intrare autocolantele speciale ale unității emitente;
- utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social pentru achiziționarea altor produse decât echipament sportiv, carte școlară (manuale școlare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor școlare, atlase, dicționare) și rechizite.
În sistemul de învățământ erau înscriși în anul școlar 2018-2019, potrivit INS, 2.373.894 de elevi în ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional.
Dintre ei, 770.497 proveneau din mediul rural. Dacă ar primi toți elevii aceste tichete, așa cum prevede proiectul de act normativ, bugetul programului s-ar ridica la 593.473.500 lei.
România mai are în derulare un program de rechizite școlare despre care Curtea de Conturi a relatat că nu au fost făcute studii de impact privind eficiența sa și că în multe școli au fost cumpărate prea multe rechizite, acestea rămânănd în stocuri, nefolosite.