Antena Căutare

Zile Libere 2019. Câte zile libere aveau românii acum 122 de ani: ”Muncitorii nu-și pot vedea niciodată copiii”

Zile Libere 2019. În urmă cu 122 de ani s-a dat pentru prima dată legea ce prevedea zile libere pentru în România.”Muncitorii nu-și pot vedea niciodată copiii”, spunea susținătorul legii repausului duminical

Zile libere legale

Zile Libere 2019. În urmă cu 122 de ani s-a dat pentru prima dată legea ce prevedea zile libere în România, ”Legea repausului duminical„.

Legea repausului duminical fost adoptată pe 6 martie 1897. Aceasta prevedea 14 zile libere în România, de sărbători, plus o jumătate de zi de repaus, duminica dimineața. Dar acest lucru era condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile la care trebuia să se lucreze continuu.

Cel care a inițiat legea și a susținut-o până la capăt a fost premierul Lascăr Catargiu. Alături de el, cel care a militat pentru adoptarea Legii Repausului a fost scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, care în 1899 a ajuns primar în București.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Ion Luca Caragiale, critic aspru al Legii repausului duminical

Ion Luca Caragiale a dedicat o întreagă schiță acestei legi cu care nu era deloc de acord. În 1909, ”Repausul dominical” al lui Caragiale suna cam așa:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În 14 aprilie 1910, legea a fost modificată: se prevedea repausul duminical şi zile libere în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice.

Zile libere în România comunistă

În timpul comunismului și zilele libere ale românilor au avut de suferit. S-au desfiinţat zilele libere legale de sărbătorile religioase, care nu erau recunoscute de comunism Astfel, în timpul regimului, românii au avut zile libere doar cu ocazia sărbătorilor de stat: 1 şi 2 mai, 23 şi 24 august.

După Revoluţia din Decembrie 1989: prin decretul adoptat pe 14 martie 1990 s-a stabilit săptămâna de lucru de cinci zile în unităţile de stat. S-a stabilit, de asemenea, faptul că sărbătorile legale în România sunt zile libere nelucrătoare legale, altele decât zilele de week-end.

Zile libere 2019- Câte zile libere legale sunt în România

Potrivit Codului Muncii, românii au în 2019, 15 zile libere- sărbători legale în care nu se lucrează. Câteva dintre ele sunt însă în weekend, cum ar fi ziua de 30 noiembrie-Sfântul Apostol Andrei şi Ziua Naţională a Româniai -1 decembrie, pe care o vom sărbători duminica.

În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.

Zilele libere 2019:

1 ianuarie, 2 ianuarie- zilele libere de Anul Nou
24 ianuarie- Ziua Unirii Principatelor
26 aprilie (Vinerea Mare) şi 28, 29 aprilie -Paştele ortodox
1 mai -Ziua Muncii
1 iunie - Ziua Copilului (sâmbăta)
16 iunie (duminica)-Rusalii, 17 iunie (luni)-Rusalii
15 august -Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei (sâmbăta)
1 decembrie-Ziua Naţională a României (duminica)
25 decembrie, 26 decembrie-Crăciunul

Citește și: Minivacanță aprilie 2019. Câte zile libere vor avea românii de Paște 2019

Zeci de mii de părinți din România, nevoiți să plătească peste 1000 de lei pentru copiii lor!... Ziua Femeii 2019. 10 Femei care au schimbat lumea și poveștile lor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x