Federaţia Americană de Tenis îşi continuă planul de a organiza turneul de la Cincinnati şi US Open
Federaţia Americană de Tenis (USTA) a anunţat, vineri, că îşi contină planul de a organiza Western&Southern Open, turneu mutat de la Cincinnati la New York, şi US Open.
Publicat: Sambata, 01 August 2020, 17:06 | Actualizat: Sambata, 01 August 2020, 17:08- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
"Rămânem încrezători că prioritatea noastră, sănătatea şi securitaţi tuturor celor implicaţi în ambele turnee, se menţine pe calea cea bună. Statul New York continuă să fie unul dintre cele mai sigure locuri din ţară în ceea ce priveşte coronavirusul", a arătat USTA.
"Monitorizăm permanent şi continuu situaţia. Chiar acum, la New York, situaţia s-a îmbunătăţit foarte mult. Statul a făcut o treabă extraordinară în privinţa coronavirusul. De asemenea, facem progrese importante în ceea ce priveşte călătoriile internaţionale, nu numai pentru a veni la New York, ci şi pentru a călători de aici în Europa şi în alte părţi. Deci, în acest moment, suntem foarte încrezători că vom organiza cele două evenimente la datele programate", a declarat purtătorul de cuvânt al USTA, Chris Widmaier, potrivit AP.
La Billie Jean King National Tennis Center din Corona Park se va desfăşura întâi Western&Southern Open, între 20 şi 28 august, apoi US Open, între 31 august şi 13 septembrie.
Sursa: News.ro