Antena

Bogdan de la Ploiești se mută din țară. Ce afacere și-a deschis în Elveția și ce surpriză le-a pregătit românilor de acolo

Bogdan de la Ploiești urmează să se mute din țară, în Elveția. Acesta va deveni antreprenor și își dorește să-și dedice din timp acolo, alături de familia lui.

Publicat: Vineri, 14 Ianuarie 2022, 13:15 | Actualizat: Vineri, 14 Ianuarie 2022, 14:25
Bogdan de la Ploiești se mută din țară. Ce afacere și-a deschis în Elveția și ce surpriză le-a pregătit românilor de acolo
Instagram

Bogdan de la Ploiești este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, iar fanii au aflat faptul că el se pregătește să se mute din țară, în Elveția, mai aproape de familia lui. Iată ce afacere își deschide acolo.

Bogdan de la Ploiești se mută în Elveția și își deschide o afacere. Ce le-a promis românilor de acolo

Bogdan de la Ploiești are planuri mari de viitor. Artistul se va muta în Elveția unde vrea să fie patron de restaurant. Acesta își va deschide propriul local și le va oferi românilor în ziua deschiderii câte o masă gratis. Bogdan de la Ploiești este unul dintre cei mai îndrăgiți cânăreți de manele din România. Artistul știe să facă show oriunde merge, iar dacă vrei să îi ai invitat la petrecerea ta, trebuie să scoți o sumă frumușică de bani din buzunar.

Pe aceeași temă

Acesta a declarat că va deschide restaurantul pe data de 10 februarie și trebuie să facă câteva pregătiri pentru acel moment. Spune despre localul său că este unul mic și le face o surpriză românilor din Elveția. Artistul le va oferi mese gratis în ziua deschiderii românilor.

“O să deschid restaurantul pe 10 februarie, până atunci trebuie să mai fac niște pregătiri, este un restaurant micuț, la 40 de minute distanță de fiecare oraș mare. E oficial, o să mă mut aici, pentru că am avut un feeling încă de acum mulți ani, când cântam pe aici și îmi plac foarte mult oamenii de aici, îmi place țara, e foarte frumoasă, foarte liniștită, are foarte mult potențial și vreau să fiu mai aproape de familia mea”, a declarat el pentru cancan.ro.

„Ultima perioadă am alergat foarte mult pentru viitorul meu, dar mai ales al părinților mei!! Vă anunț cu bucurie în suflet .. că am luat deja locația, aici în Elveția. În curând RESTAURANT ROMÂNESC BY BOGDAN DLP, SHISHA HOUSE ..etc ÎN FEBRUARIE MAREA DESCHIDERE, prima zi va fi gratis pentru toți românii mei și abia aștept să-mi cunoașteți familia. MĂ VOI MUTĂ AICI DEFINITIV PENTRU CĂ IUBESC ȚARĂ ASTA, dar cariera mea muzicală nu se va opri, din contra - abia începe-.. separat vom cânta în toată Europa ..Revin cu detalii ! Vă pup și vă iubesc”, a scris el pe Instagram.

Ce tarif cere Bogdan de la Ploiești pentru a cânta la o nuntă sau la un botez

Într-un timp record, tânărul a adunat zeci de milioane de vizualizări, ajungând astfel unui dintre cei mai apreciați interpreți de manele ai momentului. Interpretul face furori la petrecerile la care este invitat să cânte şi se consideră un artist al noi generaţii de manelişti.

Pe aceeași temă

Face furori la petrecerile la care este invitat iar pentru asta cere și bani frumoși!

Recomandari A1

Artistul se duce la evenimente private, nunți, botezuri, unde interpretează live celebrele sale manele, iar oamenii se înghesuie să îl asculte.

Datorită notorietății sale atât pe plan național, cât și internațional, acesta cere sume frumoase de bani pentru a încânta inimile oamenilor cu melodiile sale care fac milioane de vizualizări.

Iată că, pentru a-l asculta live la petrecerea ta, alături de invitații de la eveniment, ar trebui să scoți din buzunar între 3.000 de euro, potrivit Cancan.ro.

Whatsapp LinkedIn
bogdan de la ploiesti bdlp bogdan de la ploiesti afacere
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Filmul SF The Pod Generation, cu Emilia Clarke și Chiwetel Ejiofor în rolurile principale, e disponibil acum în AntenaPLAY. Descoperă povestea fascinantă a comediei romantice.
Stirile zilei Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Citește și
Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean s-au împăcat și au plecat într-o vacanță exclusivistă....
Bogdan de la Ploiești, reacție acidă în mediul online. Ce i-a spus unui fan care l-a criticat pentru...
Cristina Pucean și Bogdan de la Poiești s-au despărțit. Cum le-a dat ea vestea fanilor pe rețelele de...
Cum a ajuns Lulu, care a plecat din Gașca Zurli, să apară în videoclipul numărul 1 în trending, al...
Video recomandate
Video
Citește și
Drob de pui cu ouă de prepeliță. Rețetă pentru masa de Paște Catine.ro
Țara în care Burak Özçivit visează să joace. Declarația a fost primită cu uimire Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun... Ziare.com
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea... Spynews.ro
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu... BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Cu ce se ung cozonacii ca să iasă lucioși și perfect rumeniți. Secrete pentru un cozonac aspectuos HelloTaste.ro
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște 2024. Lista liberelor Antena3.ro
Sute de „păianjeni” au fost descoperiți într-un „oraș incaș” de pe Marte. Imaginile care au uimit... useit
Horoscopul zilei de 27 aprilie 2024. Gemenii traversează o perioadă plină de agitație. Află ce se întâmplă cu... Catine
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu Wall-Street
Familia Regală Britanică traversează o perioadă dificilă. Planurile pentru înmormântarea Regelui Charles III... Kudika
Zodiile născute pentru a înota în bani. Au un noroc fantastic, toţi cei din jur se miră de cât de bine le merge Playtech
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent Redactia.ro
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor Observator
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină MediCOOL
7 condimente pentru carnea de miel. Ce nu trebuie să-ți lipsească pentru o masă delicioasă HelloTaste
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal! ProSport
FBI-ul, în alertă! Temutul Nat Mincă „zguduie” Los Angeles-ul, iar vrăjitoarea Vanessa face „FARMECE” în... Gandul
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile... CanCan
Sângerările nazale la copii: cum să le gestionezi corect DeParinti
Machine Gun Kelly și-a sărbătorit cea de-a 34-a aniversare. Printre invitați s-a numărat și fosta lui... ZUTV
Cosmonautul abandonat în spațiu. De ce au refuzat oficialii ruși să îl aducă înapoi pe Pământ pe Sergei... UseIT
Friptură fragedă de curcan la cuptor. Rețeta perfectă pentru masa de Paște Hello Taste
Ultimele știri
Primul mesaj al Antoniei după ce a părăsit casa Mireasa. Ce a postat pe rețelele de socializare
La mulți ani de Florii! Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți
Mireasa sezonul 9. Imagini cu plecarea Antoniei. A fost una dintre cele mai dureroase despărțiri de la Mireasa
Orlando Zaharia a pregătit cel mai îndrăzneț preparat de până acum! Ce combinație neobișnuită de ingrediente a folosit
Gestul unui pompier în timpul lui liber. Ce a făcut Marian când a auzit un zgomot alarmant în fața casei sale
Ce zodie are mari șanse de căsătorie în 2024. Astrele au pentru acești nativi planuri mari și din perspectivă financiară
Trei zodii care se refac greu după o despărțire. În special femeile suferă enorm
Mireasa sezonul 9, 26 aprilie 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii
Iluzie optică virală! Crezi că poți găsi șarpele din imagine? Unde se ascunde reptila, de fapt
Cum va fi vremea în luna mai 2024. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Mai multe