Chrissy Teigen și John Legend, momente dramatice. Modelul a pierdut cea de-a treia sarcină
Chrissy Teigen a anunțat recent pe contul de Instagram că a pierdut cea de-a treia sarcină. În ultimele zile, soția lui John Legend a fost internată în spital din cauza unei hemoragii severe.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 01 Octombrie 2020, 14:29 | Actualizat: Joi, 01 Octombrie 2020, 18:04Modelul în vârstă de 34 de ani a anunțat pe contul de Instagram vestea că micuțul Jack, așa cum îl numiseră pe băiețel, a avut de suferit în urma unor complicații pe fondul placentei slăbite.
Chrissy Teigen: "Suntem șocați și trăim acel gen de durere despre care doar auzi vorbindu-se, durere pe care nu ai mai simțit-o niciodată în viață. Nu am putut opri hemoragia și nici să îi oferim bebelușului nostru fluidele necesare, în ciuda transfuziilor de sânge care s-au făcut. Nu a fost suficient."
Soția lui John Legend a publicat și câteva imagini alb-negru din spital, poze care o arată pe Chrissy în lacrimi, devastată de durere, în timp ce ține în brațe trupul neînsuflețit al bebelușului. Alături de ea a fost tot timpul John Legend, cu ochii în lacrimi și el, după cum se poate vedea în fotografii.
Vedeta le-a mai dezvăluit fanilor că deși nu au mai făcut acest lucru în cazul celorlalți doi copii, de această dată deja începuseră să-l numească pe micuț, Jack, și că așa va rămâne pentru totdeauna în amintirea lor.
"Le mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje de susținere și s-au rugat pentru noi. Ne simțim iubiți de către voi și apreciem acest lucru. Suntem atât de recunoscători pentru viața pe care o avem, pentru minunații noștri copii Luna și Miles, pentru toate lucrurile minunate de care am avut parte până acum", au fost cuvintele cu care Chrissy Teigen și-a încheiat postarea de pe Instagram.
Printr-o altă postare, de această dată pe contul de Twitter, Chrissy a continuat să-și "strige" durerea: "Sunt pe drumul spre casă, fără copil. Cum poate acest lucru să se întâmple?".