Delia a făcut show cu nepoata ei, Jessie, în concert. Ce mișcări artistice au făcut împreună pe scenă și cum arată copila acum
Delia a publicat în social media câteva scurte filmulețe din timpul unui concert, dar și din backstage. În ele, apare și Jessie, nepoata ei, fiica surorii Deliei. Fetița e adorabilă, iar cântăreața pare „topită” după ea. Iată cum au fost surprinse împreună pe scenă.
Publicat: Joi, 30 Decembrie 2021, 13:55 | Actualizat: Joi, 30 Decembrie 2021, 15:18Delia este toată numai un zâmbet în postările din online în care apare și nepoțica ei, Jessie.
Cum au fost surprinse Delia și Jessie, nepoata ei, în concert
Cântăreața a publicat câteva filmulețe în social media din timpul unui concert. În primul filmuleț-colaj din serie, apar ea și Jessie pe scenă. Fetița îi urmărește mișcările Deliei și i le imită, iar apoi, Delia îi oferă micuței un sărut pe obraz.
Pe aceeași temăÎn cel de-al doilea filmuleț, copila încearcă și ea o coregrafie și urmărește gesturile de dans ale mătușii ei. Ține o mână în șold, întinde un picior, iar apoi agită mâna dreaptă prin aer, așa cum vede la Delia. E semn că pare interesată deja de o viitoare carieră în muzică.
În cel de-al treilea video, din culise, a venit și confirmarea. Cineva o întreabă pe Jessie: „Îți place în backstage? Ți-a plăcut pe scenă? Vrei să mai mergi pe scenă?”, iar ea dă din cap că „da” și răspunde afirmativ.
Fanii juratei iUmor și X Factor au fost încântați de ce au văzut, așa că mulți dintre ei nu doar că au dat Like, dar au și comentat. S-au declarat pe deplin mulțumiți și de concertul la care au luat parte. „Superb concertul de aseară! Îmi era dor”, a scris cineva, iar alte persoane le-au făcut complimente ei și micuței: „Nici nu am cuvinte, măreție!!😍”, „Ce mult o iubesti! ❤️”, „Ce fetiță drăgălaşă şi frumuşică, se vede că are cu cine semăna❤️❤️❤️”.
Delia, mătușa iubitoare a doi nepoți: Jessie și Bogdan
Oana Matache, sora Deliei, are doi copii, pe Jessie și pe Bogdan. Diferența de vârstă e mică între ei. La scurt timp după ce a născut-o pe fetiță, Oana l-a adus pe lume pe băiat. Momentul nu a fost lipsit de anumite stări și gânduri pe care Oana le-a avut.
„Să vă povestesc despre cea mai mare panică legată de venirea lui Bogdănel: teama că o va înlocui pe Jess. Mi-era atât de teamă că o inimă nu poate iubi atât de mult două suflete în mod egal (trei, cu Răzvan) încât m-am simtit vinovată în avans. Însă de când l-am adus în casă şi am căpătat privirea de ansamblu (doi copii în fața ochilor, amândoi ai noștri), am înţeles că nu ştiam prea multe despre iubire”, a scris Oana pe Instagram, la un moment dat.
Pe amândoi nepoții ei, Delia îi adoră, iar lucrul acesta este cât se poate de evident în toate postările ei din social media și nu numai acolo.