Irina și Răzvan Fodor, secretul unei relații care durează de 15 ani. Lucrurile pe care le respectă cu sfințenie
Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc și au câteva valori comune pe care le urmează pentru a menține echilibrul în căsnicie.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 21 Noiembrie 2022, 17:48 | Actualizat: Luni, 21 Noiembrie 2022, 17:54Cei doi s-au căsătorit acum 12 ani și se bucură de timpul petrecut în familie, alături de fetița lor, Diana, dar și de cățelușa lor, Luna.
Pe aceeași temăIrina și Răzvan Fodor, secretul unei relații care durează de 15 ani
Cei doi au fost invitați în podcastul moderat de soții Elwira și Mihai Petre, de pe YouTube, unde au dat mai multe detalii din intimitatea lor.
Irina și Răzvan Fodor sunt împreună de 15 ani, însă au avut grijă ca relația lor să nu se deterioreze. Astfel, ingredientele lor principale au fost, printre altele, umorul și comunicarea.
„Umor, umor care e și din partea ei și din partea lui. Nu puteți să fiți ciufuți în casă, nu puteți să fiți ciufuți cu voi. Nu aveți voie să fiți ciufuți. Nu există așa ceva, sau, dacă unul este ciufut, celălalt trebuie să fie neapărat haios, să-l scoată pe celălalt din stare”, a afirmat Răzvan Fodor.
Mai mult, cei doi și-au făcut un obicei în a-și aloca un timp de petrecut doar în cuplu.
„Doi. Vacanțe, musai! Nu contează unde. La bunici, e vacanță! Ai bani de alte țări, du-te! Faceți vacanțe împreună, vacanțe cu copilul, însă musai o vacanță pe an în care mergi doar tu cu ea.
A treia! Pasiuni comune sau tangențiale. Nu se poate eu să vreau pe munte și tu vrei la mare. Nu se pupă lucrurile astea. Nu poți să fii alpinist și ea e acasă domestică.
Treaba aia cu iubitul zis în fiecare zi și dovedit. (...) Și incitatul, bă. S-o inciți, să fie dorința aia... Că după aia tu vrei french kiss și ea îți dă doar pupic și primești niște french fries, asta e altă treabă”, a glumit el, la podcast.
La rândul său, Irina Fodor e de părere că este importantă comunicarea pe toate planurile.
„Să-ți comunici sentimentele ca celuilalt să-i aduci aminte în fiecare zi că nu s-a schimbat nimic, dar și comunicare despre lucruri simple, obișnuite, unde orice poate fi negociat, desfăcut în patru...”, a precizat prezentatoarea emisiunii America Express, care va apărea în curând la Antena 1.
Cum s-au cunoscut Irina și Răzvan Fodor
Ea avea 19 ani atunci când s-au cunoscut, iar diferența de 13 ani dintre ei nu le-a afectat cu nimci sentimentele, ba i-a unit și mai mult. Au o fată de 11 ani și sunt mai fericiți ca niciodată.
Pe vremea când s-au întâlnit, Irina era încă studentă la Facultatea de Jurnalism, așadar s-au întâlnit în timpul unei figurații pe platourile de la Buftea. După câteva luni, actorul i-a propus să meargă într-o vacanță în India, unde și-a dat seama că este femeia pe care el o căuta.
„Am avertizat-o că nu e chiar cea mai exotică destinație de pe pământ, iar eu în capul meu eram ferm convins că nu poți să impresionezi astfel o fetiță de 19 ani. A dormit în bungalouri de 3 $ / noapte fără să crâcnească, a mers zeci de kilometri pe jos pe zi și împreună am schimbat câteva trenuri și mijloace de transport, avioane și alte cămile…
Ar fi putut, ca o domnișoară ce era, să se urce în primul avion și să se întoarcă acasă, în civilizație. Nu a făcut-o, a rămas lângă mine…de tot! Așa am trecut de hopul cu numărul doi.
Ne-am întors în România și am și mutat-o acasă la mine, unde am continuat să fiu eu, iar ea a continuat să fie ea… A fost un început frumos, fără jocuri, fără prefăcătorii, fără să mă dau mai lord, mai golan,mai tare, mai mare, mai rotund…. Asa i-am castigat si ei sinceritatea, la schimb cu a mea”, a povestit Răzvan, potrivit VIVA!.