Drake și The Chainsmokers bat toate recordurile, la premiile Billboard. De câte ori au fost nominalizați artiștii
Cu 22 de nominalizări fiecare, o cifră care presupune un nou record pentru aceste premii, rapperul Drake și duetul de DJ The Chainsmokers se plasează în fruntea candidaturilor la premiile Billboard, au informat luni organizatorii într-un comunicat citat de EFE.
Publicat: Luni, 10 Aprilie 2017, 20:03 | Actualizat: Vineri, 30 Octombrie 2020, 16:59Cu 22 de nominalizări fiecare, o cifră care presupune un nou record pentru aceste premii, rapperul Drake și duetul de DJ The Chainsmokers se plasează în fruntea candidaturilor la premiile Billboard, scrie Agerpres.
La mică distanță se situează Twenty One Pilots, cu 17 nominalizări, și Rihanna, cu 14 candidaturi.La principala categorie, de cel mai bun artist, aspiră Adele, Beyoncé, Justin Bieber, The Chainsmokers, Drake, Ariana Grande, Shawn Mendes, Rihanna, Twenty One Pilots și The Weeknd.
La rândul lor, Justin Bieber, Drake, Future, Shawn Mendes și The Weeknd candidează la premiul de cel mai bun artist masculin, în timp ce Adele, Beyoncé, Ariana Grande, Rihanna și Sia aspiră la premiul de cea mai bună artistă feminină.
J Balvin, Juan Gabriel, Maluma, Nicky Jam și Los Plebes del Rancho de Ariel Camacho sunt nominalizați la premiul de cel mai bun artist latino-american la premiile Billboard. Juan Gabriel, regretatul artist mexican care a murit anul trecut, este nominalizat de asemenea și la premiul pentru cel mai bun album al anului.
La aceeași categorie aspiră de asemenea artiștii latino-americani J Balvin ('Energía'), CNCO ('Primera Cita') și Los Plebes del Rancho de Ariel Camacho ('Recuerden Mi Estilo'). La categoria cel mai bun artist debutant candidează Alessia Cara, Desiigner, Lil Uzi Vert, Lukas Graham și Zayn.
Premiile Billboard recompensează cei mai de succes artiști ai anului în SUA, în funcție de vânzările lor de albume, single-uri, difuzări radio, turnee și popularitate pe rețelele de socializare.Gala de anul acesta a Billboard Awards va avea loc pe 21 mai la T-Mobile Arena din Las Vegas și va fi transmisă în direct de postul de televiziune ABC.