Antena

Delia și Loredana, la pupitrul X Factor, la 20 de ani de la prima colaborare. Al nouălea sezon va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1

La 20 de ani distanță de la prima colaborare, Delia și Loredana se regăsesc la pupitrul de jurat X Factor, în cel de-al nouălea sezon, care va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 07 Septembrie 2020, 09:32 | Actualizat: Luni, 07 Septembrie 2020, 09:40
Delia și Loredana, la pupitrul X Factor, la 20 de ani de la prima colaborare. Al nouălea sezon va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1

Cele două jurate X Factor au amintiri comune care datează încă din anul 2000, adică de la începutul carierei Deliei. ”Cu Delia am colaborat chiar la începuturile ei, am descoperit-o și i-am scris primul cântec, dar de atunci și până acum doar sporadic ne-am revăzut. A fost un proiect pentru un brand foarte cunoscut la vremea respectivă, care încă există, și a fost un spot care a fost foarte difuzat timp de o lună, în fiecare zi, la aceeași oră, iar asta se întâmpla chiar cu o lună înainte de difuzarea primului videoclip N&D”, își amintește Loredana.

Videoclipul a fost realizat pentru promovarea campaniei "Un calculator, o șansă în plus în viitor", inițiată în anul 2000. Programul își propunea să doteze gratuit cu calculatoare cât mai multe școli din România care aveau și laboratoare de informatică.

Iar dacă până acum a fost singura prezență feminină de la pupitrul juraților X Factor, Delia a văzut imediat un avantaj în sosirea Loredanei. ”Cred că vom fi pe girl power, mereu am spus că la noi la masă este o singură femeie într-o bătălie a bărbaților și e nevoie de forțe zdravene, iar unde-s două, puterea crește!”, a spus Delia.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

Whatsapp LinkedIn
delia și loredana l x factor florin ristei stefan banica junior x factor 11 septembrie antena 1
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Video recomandate
Video
Citește și
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Va fi o perioadă îngrozitoare în Ucraina și pentru Occident”. Avertismentul unui general despre războiul... Libertatea.ro
Care sunt cele mai importante lucruri învățate de la părinți. "Învață, să nu ajungi... Ziare.com
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte... AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Pască fără aluat, dar cu 500 g de brânză. Oricine poate să o prepare în doar 10 minute HelloTaste.ro
Soluția naturală cu care trebuie să uzi mușcatele în luna mai. Așa vor fi pline de flori toată vara Antena3.ro
Bacteriile de pe Stația Spațială Internațională au suferit mutații. S-au transformat în ceva ce nu a fost... useit
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Cât de bogat vei fi în funcție de zodie. Nativii care fac munți de bani, au cel mai mare noroc în viață Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Rezultate LOTO 6/49 sâmbătă 4 mai 2024. Numerele câştigătoare la tragerile speciale loto de Paşte Observator
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște MediCOOL
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare HelloTaste
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc? ProSport
Cu cât a ajuns să se vândă un miel întreg în piețele din București. Prețul este IREAL! Gandul
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani CanCan
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor DeParinti
Rihanna a vorbit despre avantajele de a fi mamă de băiat: „Pot să fiu oricât de dezinvoltă vreau” ZUTV
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum UseIT
Pastă de ouă fierte. Rețetă de aperitiv rapid și gustos Hello Taste
Ultimele știri
Dani Oțil și soția sa, minivacanță de vis. Unde au ales să-și petreacă Paștele
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 33 și 34, sezonul 2, din 3 mai. Tatăl Evei se întoarce în viața ei
Telefonul înregistrează tot ce vorbești, fără să știi. Metoda prin care poți dezactiva microfonul mobilului
Prețul cu care a ajuns să se vândă o bucată de porumb în Vama Veche. Nu contează că e fiert sau copt
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii
Cum arată acum și cu ce se ocupă fosta soție a lui Răzvan Simion. Diana s-a recăsătorit
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Cine intră la cursa de eliminare alături de Alexandru
Filmele lunii mai în AntenaPLAY. Vezi SuperNova, Maria, regina României și Checkmate chiar acum
Fructul care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște! Îmbunătățește digestia și previne balonarea
Mai multe