Antena Căutare

Serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN va avea premiera pe 9ianuarie. Sezonul 2 Iubire cu parfum de lavandă se vede din 10ianuarie

Semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN va avea premiera chiar la începutului noului an.

Ianuarie 2025 vine cu două premiere spectaculoase | Antena 1

Începând din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, telespectatorii vor putea urmări producţia ce aduce în plin plan o poveste emoţionantă, în care personaje complexe şi puternic conturate îşi caută drumul spre inima privitorului.

Din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20.30, cel de-al doilea sezon al poveştii originale Iubire cu parfum de lavandă se vede în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 26, 27 și 28, 6 decembrie 2024. Anda, pusă de Ștefan să spună adevărul despre tot

Serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN va avea premiera joi, 9 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Povestea serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, ce aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin va avea premiera pe 9 ianuarie şi va putea fi urmărit în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 23, 24 și 25, 5 decembrie 2024. Silvia apare cu o propunere importantă pentru Ștefan

Karina Jianu,Vlad Udrescu, Alina Chivulescu, Richard Bovnoczki, Andrei Aradits, Ada Condeescu, Anca Sigartău, Marian Râlea, Emilian, Radu Ştefan Bănică, Bogdan Iancu, Ştefan Iancu, Carmen Ionescu, Bebe Cotimanis, Rebecca Nicolescu, Adelaida Zamfira, Andrei Barbu, Alina Statie, Oana Hănţoiu, Adrian Rîmboacă, Ioana Flora, Elena Mogîldea, Reka Kovacs, Ilinca Gheorghiu, Mara Baboianu şi Antonia Crișan vor putea fi urmăriţi începând din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

„Sunt deja patru luni de când am început filmările pentru serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi nu pot să fiu decât recunoscătoare.

Faptul că am ajuns la momentul premierei reprezintă pentru mine alt moment de bucurie. Împreună cu toată echipa am muncit și încă muncim să realizăm un produs calitativ și plin de suflet. Simt bucurie, emoții, recunoștință și, chiar dacă poate sună bizar, îmi vine să plâng când mă gândesc la premieră deoarece este un proiect pe care îl iubesc și mă dedic total. Abia aştept ziua de 9 ianuarie!”, dezvăluie Karina Jianu, protagonista serialul original semnat Ruxandra Ion.

Citește și: Ana Bodea revine pe micile ecrane în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

La rândul lui, Vlad Udrescu, interpretul lui Tudor Istrate în serialul original de la Antena 1, dezvăluie: „Tudor este un bărbat căruia viața i-a dăruit tot. Sau cel puțin așa crede. Este bogat, ambițios, are un job căruia i se dedică și o familie care, în aparență, arată perfect.

Când o întâlnește pe Ana înțelege însă că toate astea nu au nici un sens fără iubirea adevărată. În ciuda piedicilor și intrigilor care apar în drumul lui, Tudor își ascultă inima până la capăt. Și indiferent de ce spun oamenii din jurul lui, alege să fie mereu împăcat cu el însuși.

Dacă la prima vedere ai zice despre el că este fraier sau naiv, este un om sincer, corect care luptă pentru iubire. Un ideal către care tânjim fiecare dintre noi. Abia aştept să urmărim împreună parcursul lui, din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.”

Citește și: Mara Baboianu și Antonia Crișan se alătură celui mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Al doilea sezon Iubire cu parfum de lavandă se vede din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20:30

Tot la începutul anului următor revine pe micile ecrane şi al doilea sezon al serialului original Iubire cu parfum de lavandă, ce va avea premiera pe 10 ianuarie şi, începând de atunci, va putea fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1.

După difuzarea ultimelor episoade ale primului sezon, pe 19 şi respectiv 20 decembrie, din 10 ianuarie, povestea de iubire dintre Anda (Michaela Prosan) şi Ştefan (Adi Nartea), doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, care au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor revine cu noi provocări.

Citește și: Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

„Vă mulţumim că ne urmăriţi şi că ne apreciaţi munca! După o binemeritată vacanţă, ne vom întoarce la filmări. Urmează episoade intense ale poveştii noastre. Sperăm să fiţi în continuare alături de noi, pentru că v-am pregătit multe surprize!”, dezvăluie Michaela Prosan, în vreme ce Adi Nartea spune:

„Eu nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul şi aproape se încheie primul sezon. Sunt foarte bucuros că imediat după sărbători, mai exact din 10 ianuarie, revenim în fiecare vineri cu al doilea sezon <Iubire cu parfum de lavandă>.

Iar dacă până acum lucrurile s-au aşezat, cât de cât, în ceea ce priveşte povestea şi telespectatorii noştri s-au obişnuit cu personajele, tot ceea ce vă pot spune este că de acum începe adevărata <distracţie>!

Rămâneţi alături de noi, în fiecare vineri, de la 20:30, pentru că urmează nişte răsturnări de situaţie cum nici nu vă închipuiţi.”

Citește și: Nume noi se alătură distribuţiei serialului original Ana– Mi-ai fost scrisă în ADN! Ioana Flora, în rol de menajeră în noul serial

Filmările, realizate în paralel cu două echipe de producţie, pentru povestea creionată de echipa de scenarişti formată din Radu Grigore, Raluca Mănescu şi Oana Răsuceanu sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului.

Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dan Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Ana Bodea revine pe micile ecrane în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x