Cel mai nou şi spumos serial de comedie începe în această seară, după Observator, la Antena 1. "Liber ca pasărea cerului" este povestea a doi prieteni, unul mai interesant ca altul, ale căror poveşti de viaţă se împletesc în cel mai amuzant mod posibil. Îi veţi cunoaşte, aşadar, în scurt timp pe Orlando şi Ducu, întruchipaţi de Ştefan Bănică Jr şi Marius Florea Vizante, dar şi pe Stela, simpaticul personaj feminin jucat de Jojo.
Duminica, 21.04.2019, 19:42Duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, telespectatorii Antenei 1 vor face cunoștință cu Orlando, interpretat de Ștefan Bănică, și Ducu, în rolul căruia joacă Marius Florea Vizante, în primul episod al serialului de comedie Liber ca pasărea cerului.
Sambata, 20.04.2019, 09:48Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului, nu ca apa de la Botobează, care are un ritiual de folosire mai restrictiv.
Vineri, 21.04.2017, 08:02Afla ce ti-au pregatit astrele pentru ziua de 21 aprilie.
Miercuri, 21.04.2010, 07:33Dan Boanta a prezentat starea traficului pentru ziua de 21 aprilie.
Miercuri, 21.04.2010, 07:31